Week-end-ul acesta au loc controale cu efective sporite în tot județul, pentru a preveni și limita numărul îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus. Verificările vor fi făcute de echipe de polițiști, jandarmi dar și inspectori de la DSVSA și OPC si vor avea loc pe parcursul a două săptămâni.
Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, reprezentanți ai Prefecturii, politiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
“Se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase”, se arată în comunicat.
Pentru organizarea acestor acțiuni, în următoarele două săptămâni se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren, astfel că pe raza județului Olt vor fi angrenate zilnic peste 200 de efective.
”Pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde – 0800800165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00:00.
Pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite în cadrul videoconferinței menționată anterior, prin ordin al prefectului județului Olt și sub autoritatea acestuia, s-a constituit grupa de coordonare operativă de la nivelul județului nostru, compusă din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Sectorului Poliției de Frontieră Corabia, Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, Direcției de Sănătate Publică Olt, Direcției Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Olt și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Olt.
În prima întâlnire a grupului de coordonare, organizată la sediul Instituției Prefectului – Județul Olt, în data de 3 iulie 2020, ora 16:00, s-au stabilit direcțiile de acțiune pentru acest sfârșit de săptămână.
Recomand cetățenilor județului Olt, cât și operatorilor economici, să manifeste responsabilitate în respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19”, a anunțat prefectul Florin Homorean.










