Anca Spiridon
Actualitate
Primăria Comunei Pleșoiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei vacante de șef S.V.S.U
Primăria Comunei Pleșoiu, județul Olt, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de șef S.V.S.U, cu studii medii, din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pleșoiu.Concursul se va organiza conform...
Actualitate
A început asfaltarea străzii Oituz din Slatina
A început asfaltarea străzii Oituz, potrivit edilului Emil Moț. Primarul a ţinut să precizeze că nu s-a intervenit mai devreme în această zonă deoarece s-a aşteptat finalizarea intervenţiilor Companiei de Apă Olt de extindere a rețelei de canalizare din...
Naţional
Închisoare de la unu la cinci ani pentru tulburarea liniștii publice
Comisia juridică din Senat a întocmit, marţi, raport favorabil la proiectul de modificare a Codului penal, care prevede, printre altele, aplicarea unei pedepse cu închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii...
Naţional
Proiect PNL: Examenul pentru permisul auto ar putea fi susținut în orice județ, indiferent de cel în care faci școala
George Şişcu, deputat PNL scrie marţi pe Facebook că a votat ieri în Comisia de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor în favoarea unei propuneri legislative care, dacă ar fi adoptată şi în plen, ar da posibilitatea absolvenţilor şcolilor de...
Social
Rata şomajului, la nivelul județului Olt, scade
În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, la sfârșitul lunii martie, erau înregistrați 8.065 șomeri, din care 3.748 femei, rata șomajului fiind de 6,23%.Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 6,37%, în această...
Actualitate
Direcția Administrare Patrimoniu va încheia contractul de concesionarea a unui teren din strada Ecaterina Teodoroiu
Direcția Administrare Patrimoniu va încheia contractul de concesionarea fără licitaţie publică către soții Micu Ion și Micu Viorica, a terenului în suprafaţă de 23,00 mp, ce aparţine domeniului privat al municipiului Slatina, situat în municipiul Slatina, strada Ecaterina Teodoroiu,...
Social
CAS Olt: Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe țară...
Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe țară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină și lăuzie. Până în prezent, persoanele fizice care...
Eveniment
ITM Olt, cu ochii pe benzinării
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt desfășoară, în această perioadă, Campania națională de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activități de producție, depozitare și comercializare...
Eveniment
Târg de adopții canine, la Sărăcești
Primăria municipiului Slatina, prin Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân, va organiza sâmbătă, 6 MAI, un târg de adopţii canine, la sediul Adăpostului Sărăcesti.Adăpostul Saracesti este situat pe strada Prunilor, nr.8 (fostul poligon). Târgul va avea programul...
Actualitate
Primăria Drăgănești-Olt face angajări
Primăria Orașului Drăgănești-Olt, județul Olt, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante, după cum urmează:1 post consilier, grad profesional I, din cadrul Serviciului Public pentru Evidența Persoanelor Drăgănești -Olt;1 post asistent...
Despre autor
11162 ARTICOLE
0 COMENTARII
Știrile Zilei
„Radarele care zâmbesc”, montate în aproape 150 de localități. Cum funcționează noile dispozitive
Aproape 150 de localități din România au fost dotate cu așa-numite „radare educative”, dispozitive care măsoară viteza autovehiculelor și...








