Biblioteca Județeană Olt ”Ion Minulescu” a celebrat, pe 31 august, limba română, printr-o serie de manifestări.
Manifestările au cuprins o serie de evenimente toate dedicate limbii române. De la expoziții de carte, la ateliere de lectură destinate copiilor, la curiozități despre limba română și dezbateri ale scriitorilor și ziariștilor locali, toate au întregit tabloul Zilei Limbii Române.
Limba română a devenit limbă oficială a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României. Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor la 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.










