Gazeta Publică
Actualitate
Vreme mai caldă și ploi mai puține, în luna mai
Temperaturile vor avea, în umătoarele 4 săptămâni valori apropiate de normalul perioadei, ușor mai ridicate după 10 mai. De asemeenea, va ploua mai puțin decât media ultimilor ani, potrivit estimărilor publicate de meteorologi.În săptămâna 3-10 mai, valorile termice vor...
Actualitate
După post, organismul e şocat de schimbarea bruscă a alimentaţiei
Organismul uman poate suferi o reacţie secundară în momentul schimbării bruşte a alimentaţiei, de la una bazată pe vegetale din perioada de post, la una bogată în carne, grăsimi şi carbohidraţi, atrage atenţia şefa Disciplinei de Nutriţie comunitară şi...
Sănătate
CNCAV: Peste 20% din populația eligibilă pentru imunizare din România este vaccinată cu cel puțin o doză
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) preciează faptul că aproape 12% din populaţia eligibilă pentru vaccinare din România, adică persoanele cu vârsta peste 16 ani, a primit deja ambele doze de ser, în timp...
Eveniment
Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc
Un tânăr în vârstă de 35 de ani, a murit, astăzi, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al unui bloc din Calea Vitan, potrivit Antena 3.Tânărul s-a aruncat de la etajul unui bloc din Calea Vitan din...
Actualitate
Vedița Colonești și ACSO Filiaşi au obținut calificarea la barajul de promovare
ACSO Filiaşi și Vedița Colonești au obținut calificarea la barajul de promovare în același timp, după desfășurarea etapei a 17-a, penultima a sezonului.ACSO Filiași e pe locul 1, cu 35 de puncte și în ultima etapă va juca în deplasare la Petrolul...
Social
De la 1 iulie scad tarifele pentru terminarea apelurilor
Operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piață din România vor reduce, începând cu 1 iulie 2021, tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele că urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens,...
Sănătate
O variantă a tulpinii din India a fost descoperită în România
O variantă a tulpinii indiene de Covid-19, alta decât cea care ar fi dus la criza din India, a fost identificată într-un focar din județul Brașov. Cinci persoane sosite din India au fost depistate pozitiv. Este vorba de muncitori care...
Actualitate
Peste 260 de mii de ouă contaminate cu Salmonella, descoperite de ANSVSA într-un centru de ambalare
Peste 260 de mii de ouă au fost oprite de la comercializare, pentru că erau contaminate cu Salmonella. Inspectorii Autorirăţii Sanitar Veterninare au făcut mai multe controale şi aşa au descoperit acest lot. Ouăle au fost depistate într-un centru de...
Educație
Cele două scenarii pentru revenirea elevilor la cursuri
Cursurile școlare reîncep pe 5 mai. Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au emis ordinul care stabilește cum vin elevii la ore. Ordinul prevede două posibilități, în funcție de rata de infectare Covid-19 din localitate:Scenariul 1În localitățile în care incidența cazurilor COVID-19...
Actualitate
Dan Diaconescu revine
Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, revine pe micile ecrane. Diaconescu şi-a făcut un cont pe platforma TikTok, unde anunţă că urmează să lanseze o "platformă dedicată exclusiv artei cinematografice".Omul de televiziune are o interdicție de zece ani și jumătate...
Despre autor
Știrile Zilei
Peste 100 de muncitori din România, exploatați crunt în Italia de către alți români: Munceau zi-lumină pe mai puțin de 3 euro pe oră
Peste 100 de muncitori din România ar fi fost exploatați în podgoriile din nordul Italiei și plătiți, în unele cazuri, cu...







