Oana Petcu
Actualitate
Spitalul Corabia reabilitat pe fonduri europene
Lucrările de reabilitare termică a Spitalului Orășenesc Corabia se apropie de final. Peste 8,9 milioane de lei, fonduri europene, au fost atrase de autoritățile locale pentru proiectul care vizează creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor de întreținere a pavilioanelor C1 și C2 ale unității...
Actualitate
POLIȚIȘTII OLTENI PARTICIPĂ LA CURSURI DE PRIM AJUTOR
Începând de luna aceasta polițiștii se întorc la cursuri. Prin Serviciul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a debutat prima serie de cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Olt, organizate în colaborare cu personalul...
Economie
Datoria guvernamentală a ajuns la 48,3% din PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iunie 2022, de 621,828 miliarde de lei, reprezentând 48,3% din PIB, faţă de 577,142 miliarde de lei, respectiv 48,8% din PIB la finalul anului 2021, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.Datoria...
Sănătate
MS :15 decese la pacienții COVID în ultimele 24 de ore
Un număr de 2.018 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 127 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.La ATI sunt trataţi 157 de pacienţi, cu 8 mai puţini decât în...
Cultură
Documentar despre războiul din Ucraina prezentat la Festivalul din Veneția
În timp ce Veneţia îşi desfăşura covorul roşu pentru deschiderea festivalului său de film, în urmă cu o săptămână, regizorul Evgeny Afineevsky se grăbea să-şi finalizeze documentarul despre invadarea Ucrainei de către Rusia. El a reuşit să respecte în...
Actualitate
MAE: Linie telefonică suplimentară pentru românii afectați de anularea zborurilor Blue Air
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că pune la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, o linie telefonică suplimentară la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea...
Actualitate
Guvernul a aprobat un memorandum pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova
Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului de mărfuri şi pasageri în zona de frontieră cu Ucraina şi Republica Moldova, în contextul conflictului armat din Ucraina.Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru reducerea timpilor...
Actualitate
Zilele oraşului Drăgăneşti Olt-trei zile de sărbătoare
La finalul lunii oraşul Drăgăneşti Olt îmbracă pentru trei zile haine de sărbătoare. Sunt zilele localităţii, vineri, 30 septembrie, va fi organizată o nouă ediţie a Festivalului „Ileana Constantinescu”, iar în zilele de sâmbătă şi duminică se vor...
Social
Bursa locurilor de muncă va avea loc luna viitoare
Oltenii aflați în căutarea unui loc de muncă se pot întâlni cu angajatorii luna viitoare. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți va avea loc pe 14 octombrie 2022.Evenimentul are drept scop facilitarea accesului absolvenților la posturile disponibile...
Social
Olt: 6 supermarketuri au fost verificate de inspectorii OPC
În ultima săptămână, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor CJPC OLT a realizat o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în supermarketurile de pe raza judetului, ca parte a unei...
Despre autor
Știrile Zilei
Clubul Nautic și de Agrement „Plaja Olt” ține cont de părerile clienților
Reprezentanții Clubului Nautic și de Agrement ”Plaja Olt” au anunțat că au fost montate plase de protecție pe toată...








