Într-o declarație de presă, deputatul de Olt, Gigel Știrbu, susține că PSD și AUR formează o adevărată alianță parlamentară. Pentru a susține cele afirmate, demnitarul dă exemplu votul pe Legea Integrității, unde PSD și AUR au votat împreună, au negociat, au modificat împreună una dintre cele mai importante legi care țin de transparența și integritatea demnitarilor din România:
„Dacă mai exista cineva care se îndoia că PSD și AUR formează, atunci când interesele lor o cer, o adevărată alianță parlamentară, votul pe Legea Integrității a spulberat orice urmă de îndoială. Au votat împreună, au negociat, au modificat împreună una dintre cele mai importante legi care țin de transparența și integritatea demnitarilor din România. Când este vorba despre reforme, se ceartă ,când este vorba despre pensii speciale, privilegii sau slăbirea mecanismelor de control asupra politicienilor, PSD și AUR se regăsesc instantaneu în aceeași tabără. Nu este o coincidență, este un mod de a face politică. România are nevoie de instituții puternice, de reguli clare și de politicieni care să poată fi verificați de cetățeni. În schimb, PSD și AUR transmit un mesaj periculos: regulile trebuie schimbate ori de câte ori îi incomodează pe cei aflați în funcții. Nu este prima dată când vedem această lipsă de respect față de transparență. De prea multe ori opinia publică a fost pusă în fața unor averi greu de explicat, a unor stiluri de viață care ridică semne de întrebare și a unor lideri politici care par să considere că nu datorează explicații nimănui. […] Românii trebuie să înțeleagă un lucru simplu: în ziua în care transparența devine negociabilă, corupția începe să devină acceptabilă. Ieri, PSD și AUR au demonstrat încă o dată că, dincolo de spectacolul televizat și de scandalurile de fațadă, atunci când este vorba despre propriile interese, votează la unison. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu este deloc surprinzător. Cum ar putea PSD și AUR să fie adversari autentici, când o parte dintre vocile cele mai influente ale AUR provin chiar din zona PSD sau au colaborat de-a lungul timpului cu structurile și cercurile de influență construite de acest partid? Astăzi îi vedem în prim-plan pe Gheorghe Piperea, Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, Mugur Mihăescu și pe alți reprezentanți ai AUR, oameni care, într-o formă sau alta, au avut legături ori colaborări cu zona de influență a PSD. Nu este de mirare că, atunci când sunt puse în joc interesele sistemului, cele două partide ajung să voteze umăr la umăr. România nu are nevoie de o alianță a opacității ,România are nevoie de o alianță a integrității. Iar cei care aleg să slăbească instituțiile care verifică averile și conflictele de interese trebuie să știe că fiecare astfel de vot va rămâne în memoria publică. Pentru că integritatea nu este un moft, este fundamentul unei democrații adevărate.” este mesajul deputatului de Olt, Gigel Știrbu.










