Oana Petcu
Educație
Admiterea la liceu se schimbă din 2027: Cine ar putea susține încă două probe după Evaluarea Națională. Ce propune Ministerul Educației
Admiterea în clasa a IX-a va avea reguli noi începând cu anul școlar 2027-2028. Liceele vor putea organiza un concurs propriu pentru ocuparea a maximum 50% dintre locurile prevăzute în planul de școlarizare, după încheierea Evaluării Naționale. Participarea nu...
Economie
Motorina a ajuns mai scumpă decât combustibilul pentru avioane în Europa, iar analiștii avertizează că prețurile vor rămâne ridicate
Transporturile de motorină au ajuns să coste mai mult decât combustibilul pentru avioane în Europa, pentru prima dată peste un an, potrivit furnizorului de date pentru piețele financiare LSEG, citate de Reuters. Europa a reușit să atragă transporturi de...
Monden
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Mădălina Ghenea (39 de ani), actriță, fotomodel, manechin, femeie de afaceri și fostă iubită a jucătorului de tenis Grigor Dimitrov (35 de ani – 138 ATP), a avut o apariție răvășitoare în ultimul pictorial.Românca s-a pozat aproape goală, într-un...
Social
Descindere în forță în județul Olt: 27 de persoane vulnerabile, salvate dintr-un centru ilegal din Mihăești
O acțiune de amploare a avut loc în comuna Mihăești, unde autoritățile naționale și județene au intervenit de urgență pentru a proteja 27 de persoane aflate în situații extreme de vulnerabilitate. Echipa de intervenție, coordonată direct de președintele Autorității...
Actualitate
Adormirea Maicii Domnului 2026: Ce alimente se sfințesc la biserică și se împart pe 15 august. Obiceiuri de Sfânta Maria Mare
Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la 15 august și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. În diferite regiuni ale țării, această zi este marcată prin participarea la...
Actualitate
Ce semnifică Prohodul Maicii Domnului: Rugăciunea care se rostește pe 14 august, în ajunul Sfintei Maria
În ajunul Adormirii Maicii Domnului, bisericile și mănăstirile din întreaga țară devin locuri de rugăciune și reculegere pentru credincioșii care participă la slujbele în cadrul cărora este cântat Prohodul Maicii Domnului. Săvârșită în seara de 14 august, această rânduială...
Cultură
Comedia romantică „Frumos e în septembrie la Veneția” vine pe scena Casei de Cultură din Corabia
Primăria Orașului Corabia, prin intermediul Serviciului Cultural, anunță o seară de excepție pentru iubitorii de teatru. În data de 19 septembrie 2026, la ora 16:00, sala de spectacole a Casei de Cultură din Corabia va găzdui piesa „Frumos e...
Actualitate
Sărbătoare de proporții în Cungrea: Spectacol extraordinar, artiști renumiți și un show spectaculos de lasere și artificii
Primăria și Consiliul Local Cungrea organizează astăzi o nouă ediție de neuitat a Zilei Comunei. Primarul Vlad Cosmin îi invită pe toți locuitorii, alături de familii și prieteni, să se alăture acestei mari sărbători a comunității, care promite momente...
Naţional
Horoscop săptămânal, 10 – 16 august 2026. Va trebui să jonglăm cu un milion de lucruri pentru a începe un nou capitol de viață
Eclipsa de Soare va avea loc pe 12 august 2026. Aceasta este o perioadă în care destinul și soarta își trec degetele prin viețile noastre, și întoarcem pagina către un nou capitol.Profilul energetic al săptămâniiSăptămâna următoare este un vârtej...
Educație
Profesorul Petruț Rizea, despre plata cu ora: Dacă mă apuc să strâng sticle și să le duc la SGR, câștig mai mult într-o zi...
Profesorul Petruț Rizea a atras atenția, într-o postare pe Facebook, că un profesor poate câștiga mai mulți bani dacă reciclează sticle decât dacă este plătit la plata cu ora. „Asta este umilință instituționalizată”, spune el.Amintim, de la 1 iulie...
Despre autor
Știrile Zilei
Premierul desemnat Luca Niculescu, față în față cu partidele politice: încep negocierile pentru formarea noului guvern
Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat, începe, astăzi, întâlnirile cu partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului...







