
Primarul municipiului Slatina – Emil Moţ, viceprimarul Gigi Vîlceleanu, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, preşedintele CJ Olt Marius Oprescu şi administratorul public Cristian Cismaru au inaugurat, miercuri, corpul A al Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”. Proiectul a fost realizat prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional Sud- Vest Oltenia și are o valoare de 10 milioane de euro:
”Așteptarea a luat sfârșit! Așa cum am afirmat mereu, educația copiilor noștri este una dintre cele mai importante preocupări pentru mine.
Finanțat prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional Sud- Vest Oltenia, am încheiat cu succes lucrările de reabilitare ale Liceului Tehnologic „Petre S. Aurelian”, fiind adus la standarde moderne.
Începând de astăzi, oferim copiilor noștri un corp complet renovat cu 17 săli de clasă, 3 laboratoare și o bibliotecă, însemnând un mediu de învățare sigur și confortabil, adecvat cerințelor secolului XXI.
Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect deosebit și să vă asigur de toată deschiderea mea pentru a continua să construim împreună Slatina.” a transmis Moț.










