Avocații au ajuns la CNIM

Îți recomandăm

Mai mulți avocați ai Baroului Olt au fost prezenți în mijlocul elevilor. „Fii avocat în școala ta!” este un proiect al Uniunii Naționale a Barourilor din România, care se va desfășura la nivel național, în considerarea faptului că implicarea avocaților în viața comunității este esențială pentru întărirea respectului cetățenilor față de profesie.

La finalul săptămânii avocații au ajuns șa CNIM.

”Colegiul Național „Ion Minulescu” este gazda unui proiect inovator, „Fii avocat în școala ta!”, care își propune să aducă educația juridică mai aproape de elevi. Acest demers face parte dintr-un protocol de colaborare amplu, semnat între Colegiul nostru și profesioniști din domeniul juridic, având ca scop principal familiarizarea elevilor cu principiile de bază ale dreptului și responsabilitatea civică. Abordarea non-formală a fost puntea de legătură pentru conectarea cu elevii claselor de a V-a A,B,C și a VI-a A,B,C,D. Prin jocuri de rol, dezbateri și procese simulate, curioșii cu inimile alb-verzi au pătruns, pentru câteva momente, în lumea adulților, dobândind noi cunoștințe folositoare în viitor. Proiectul beneficiază de sprijinul Uniunii Naționale a Barourilor din România și al Baroului din Olt care asigură participarea unor avocați dedicați. Aceștia au jucat rolul de mentori pentru elevi, oferindu-le perspective valoroase despre importanța respectării legii și modul în care sistemul juridic funcționează. Prin acest program, Colegiul Național „Ion Minulescu” contribuie la dezvoltarea unei generații care trebuie să adevărul și să respecte legea, pregătindu-se să devină piloni ai unei societăți democratice și echitabile. „Fii avocat în școala ta!” reprezintă nu doar o inițiativă educațională, ci și un exemplu de bună practică, obiectivul fiind: educarea și protejarea tinerilor”, au anunțat unității școlare

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Supermarket, inaugurat în comuna Șopârlița

Supermarketul ”La Doi Pași” își deschide porțile pentru cetățenii comunei Șopârlița. Magazinul va funcționa zilnic, între orele 8:00-22:00 și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img