Aproape 131.000 de absolvenți de liceu au susținut luni, 29 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026. La Subiectul III, din primele informaţii, elevii au avut poezia lui Bacovia – cei de la profilul real și Arghezi – la profilul uman.
În mediul online au apărut informații neconfirmate oficial potrivit cărora la Subiectul al II-lea candidații au avut de analizat perspectiva narativă, iar la Subiectul al III-lea au avut de redactat un eseu despre o operă de Tudor Arghezi, la profilul uman, respectiv despre o operă de George Bacovia, la profilul real.
BAC 2026: Poezie de Bacovia la real și o operă de Tudor Arghezi, la uman
Examenul a început la ora 9:00, după ce elevii au avut acces în sălile de examen în intervalul 7:30-8:30, pe baza unui act de identitate valabil.
Subiectele au respectat structura clasică a examenului, cu cerințe de înțelegere a unui text la prima vedere, un text argumentativ și eseul de la Subiectul III, care a făcut diferența între candidați.
Proba s-a desfășurat în condiții speciale, pe fondul temperaturilor ridicate anunțate de meteorologi, Ministerul Educației solicitând inspectoratelor școlare să ia măsuri pentru protejarea elevilor și a profesorilor.
Examenul de Bacalaureat continuă marți, 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie.
Sursă: stiripesurse.ro










