Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a virat luni, 29 martie, aproape 200 de milioane de lei în conturile unităților administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL)
”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, astăzi, 29 martie, suma de 194.801.386,35 lei, în vederea decontării facturilor pentru 430 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală . Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 21.235.456,24 lei pentru 43 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 173.565.930,11 lei pentru 387 proiecte de investiții”, au anunțat reprezentanții MDLPA.
Din județul Olt, două localități au primit bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL.
Două primării din Olt au primit bani pentru finanțarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre localitățile Deveselu, Bărăști și Scărișoara.
Lista cu primăriile care au primit bani:
- Bărăști 175.672,85 lei
- Deveselu 36.420,51lei
- Scărișoara 141.626,32 lei










