Bărbat de 66 de ani, găsit decedat într-o locuință din Corabia

Îți recomandăm

Un bărbat de 66 de ani, din orașul Corabia, a fost găsit decedat într-o locuință din orașul de la Dunăre.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul prezenta o plagă înjunghiată în zona toracelui.

La data de 5 mai 2023, în jurul orei 12:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din orașul Corabia, cu privire la faptul că o persoană se află decedată într-o locuință din aceeași localitate.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care, din primele verificări, au identificat un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Corabia, care prezenta o plagă înjunghiată în zona toracelui.” transmite IPJ Olt.

Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Meteorologii anunță când vine din nou canicula, după zilele cu vreme neobișnuit de rece

Vremea se încălzește, după valul de aer rece care a trecut zilele acestea peste România. Începând din 3 august,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img