Barbu : Vom putea pune bazele unor parteneriate solide și utile pentru fermierii români

Îți recomandăm

Președintele Comisiei de Agricultură, Florin Barbu, alături de colegii săi, au efectuat o vizită oficială în Italia, acolo unde au fost dezbătute idei de dezvoltare bilaterală a agriculturii celor două țări. Dialogul constructiv a atins teme precum practicile comerciale neloiale, expertize și experiențe agricole, dar și oportunități de dezvoltare a sistemului de irigații.

Temele principale de discuție au fost legate de sectorul agricol, fiind dezbătute problemele comune ale acestei ramuri.

Potrivit social-democratului oltean, italienii au fost interesați de extinderea sistemului de irigații, de Legea practicilor neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare, dar și despre Legea Laptelui.
„Alături de colegii mei din Comisia de Agricultură, am avut o întrevedere cu președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul Italiei, Filippo Gallinella și cu membrii comisiei, dar și cu liderii partidelor politice din Italia și am discutat despre problemele agriculturii din cele două țări, în contextul actual.
Ca și România, Italia este o țară agricolă, dar de două ori mai productivă și sunt convins că experiența și expertiza lor din domeniul agriculturii, din ultimii 50 de ani, ne este utilă și vom putea pune bazele unor parteneriate solide și utile pentru fermierii români.”, a declarat deputatul oltean

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img