În Brastavățu continuă asfaltările. Zilele acestea se lucrează la tronsonul de drum comunal ce face legătura cu DN 54, Caracal-Corabia.
Acest drum este într-o stare de degradare avansată. Astăzi, drumarii au început lucrările la cei 800 de metri, care este foarte circulat. Astfel că, lucrările sunt preconizate să dureze trei zile, iar drumul a fost închis traficului.
“ Vă informăm că începând de miercuri 14.07.2021 se va închide circulația rutieră pe str. Gării din comuna Brastavatu (de la nr. 1 la nr. 41 ). Măsura este necesară pentru repararea și turnarea covorului asfaltic , lucrările urmând să se desfășoare până vineri 16.07.2021 . Circulatia va fi deviată pe str. Pieței – str. Oltului -str. Salciei sau Agronomului. Recomandăm să vă parcați autoturismele în zonele neafectate de lucrări, deoarece circulația nu va fi permisă pe stratul de asfalt “, au anunțat reprezentanții Primăriei.
Valoare lucrărilor se ridică la suma de 140.000 de lei și este suportată din bugetul local.










