Bugetul de stat, aprobat până la sfârșitul lunii

Îți recomandăm

Adrian Câciu – ministrul Finanțelor spune că autoritățile de resort sunt „ancorate” să fie bugetul aprobat în Guvern până la finalul lunii octombrie.

„Calendarul l-a spus şi domnul prim-ministru. Suntem toţi ancoraţi sau în echipă să avem bugetul aprobat în Guvern până la finalul lunii octombrie, respectiv în Parlament în cursul lunii noiembrie. După cum ştiţi, fiecare lege bugetară este precedată de câteva elemente de decizie, respectiv o ordonanţă care conţine măsurile de politică fiscal-bugetară care se aplică pentru anul viitor, renumita ‘ordonanţă trenuleţ’, cum i se zice în termeni mai populari.

În baza acelei ordonanţe se construieşte şi se aprobă strategia fiscal-bugetară, Legea plafoanelor şi apoi Legea bugetului. Deci, toate aceste elemente şi măsuri, inclusiv de natură socială, dar şi de echilibru pe partea economică şi partea de investiţii, le vom vedea în etapele premergătoare apariţiei sau punerii în dezbatere publică a Legii bugetului”, a declarat Adrian Câciu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 100.000 de oameni cer recunoașterea parteneriatului civil în România. O petiție a fost depusă în Parlament

Peste 100.000 de oameni cer recunoașterea parteneriatului civil în România. O petiție în acest sens a fost depusă miercuri...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img