„Caii lui Sân’ Toader” s-au încurat din nou la Osica de Jos

Îți recomandăm

Marian Pistol, primarul comunei Osica de Jos, alături de echipa sa din Primărie au continuat tradiția și în acest an, reușind să organizeze concursul „Caii lui Sân’ Toader”.

Ajuns la cea de a X-a evenimentul s-a bucurat ca și la Brâncoveni de o participare numeroasă. Zeci de iubitori de animale au venit să participe la probele concursului hipic cu armăsarii lor, mare parte dintre ei fiind din comuna situată pe malul drept al râului Olteț.

Edilul din Osica de Jos a primit și el vizita oficialilor de la județ. Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreședinți ai instituției administrative, subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, deputații social democrați Marius Iancu, Emil Albotă și Cătălin Grecu, Leon Viorel Vladu, primar al comunei Fărcașele, dar și alți membri ai organizației județene a PSD au fost prezenți la eveniment.

„Ca de fiecare dată, la invitația domnului primar, participăm cu toții la prima sărbătoare din an care deschide seria sărbătorilor legate de păstrarea identității noastre locale, a patrimoniului cultural și a sărbătorilor legate de satul românesc. Suntem cu toții aici, nu am venit nici astăzi singur, avem alături de noi întreaga echipă politică și administrativă, pe care ați mai văzut-o cu toții cu siguranță. De când Marian, prietenul meu, a ajuns primarul localității dumneavoastră, an de an cred că nu am lipsit niciodată de la sărbătoarea de Sân’ Toader”, a spus pe scenă președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Evenimentul a început cu tradiționala parada a cailor pe drumul principal din Osica de Jos, iar competiția sportivă în care s-au încurat caii a fost împărțită pe trei probe – viteză, frumusețe și tracțiune, acestea fiind destinate atât localnicilor, cât și cetățenilor veniți din comunele învecinate. Totodată, pe scenă au evoluat membrii Ansamblului Folcloric „Hora Florilor” Osica de Jos, coordonat de maestrul coregraf George Ghiță a lu’ Porumbelu’, tineri interpreți de muzică populară vocală și instrumentală care colaborează cu acesta, precum și îndrăgiți interpreți ai Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” Slatina din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Olt, acompaniamentul muzical fiind asigurat de orchestra „Doina Oltului”, condusă de dirijorul violonist Cristian Dumitru.

„În primul rând, le urez un sincer și călduros «La mulți ani!» tuturor sărbătoriților zilei, care își serbează astăzi, de Sfântul Teodor, ziua onomastică. Vreau să le mulțumesc participanților, pentru că văd că an de an avem din ce în ce mai mulți competitori și vreau să le mulțumesc din suflet, atât celor din comună, cât și celor din alte localități. Este o ediție aniversară, vorbim de ediția a zecea, și vreau să înțelegi cu toții un lucru, că orice comunitate fără cultură ușor, ușor își pierde identitatea, și de aceea susțin mereu să desfășurăm acest eveniment. faptul că sunteți alături de mine îmi dă o oarecare încredere și speranță că și în viitor se va întâmpla la fel. (…) Le mulțumesc copiilor, cadrelor didactice pentru că sunt alături de noi și rezultatele lor atât pe plan cultural, cât și pe plan profesional dau roade. Mulțumesc, de asemenea, colaboratorilor mei din Primărie, colegilor mei, și consilierilor locali că sunt alături de mine în a duce proiectele la bun sfârșit. Dacă tot am pomenit de an aniversar, la a zecea ediție a acestei sărbători vă transmit un mesaj foarte scurt. Suntem localitatea aflată în Top 10 la nivel de investiții pe cap de locuitor, contracte în derulare, contracte semnate, ceea ce pentru mine este o mare mândrie. Și dacă tot vorbim de investiții și proiecte, mulțumesc public președintelui Consiliului Județean Olt (Marius Oprescu n.r.) că are grijă de noi. În această perioadă se află în derulare licitația pentru Drumul Județean 643, care face legătura între Osica de Jos și Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești, iar pentru acest lucru îi mulțumesc”, a declarat Marian Pistol în fața osicenilor prezenți la sărbătoarea „Caii lui Sân’ Toader”.

La fiecare dintre probe ale concursului hipic „Caii lui Sân’ Toader” s-au acordat câte trei premii, atât pentru cei mai buni concurenți din Osica de Jos, cât și pentru cei veniți din comunele limitrofe. Totodată, primarul a decis să acorde și un premiu special pentru cel mai frumos cal.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Schimbare radicală a vremii: ANM emite Cod portocaliu și Cod galben în toată țara

ANM a emis un cod portocaliu de vânt puternic pentru joi, 23 aprilie, vizând județele Botoșani și Iași și zona joasă a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img