Campania de vaccinare HPV în derulare în Olt

Îți recomandăm

Campania de vaccinare anti HPV este în derulare, iar oltenii sunt receptivi. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt anunță că 292 de doze mai sunt în stocul instituției sanitare, dar și a medicilor de familie din județ. Așadar, din totalul de 1.332 de doze primite începând cu anul 2017 și până anul acesta au fost efectaute 1.181.

Părinții sunt cei ce pot solicita medicilor de familie să-și vaccineze fetele cu acest ser imunologic.

„Tutorele, reprezentantul legal, al unei fetițe cu vârsta cuprinsă între 11 – 18 ani  poate solicita prin medicul de familie vaccinarea anti-HPV. Produsul biologic este distribuit cu titlu gratuit de către Ministerul Sănătății”, se precizează într-un comunicat remis de DSP Olt.

Potrivit DSP Olt, din anul 2007 și până în acest an numărul cumulat de persoane care doresc să se vaccineze împotriva cancerului de col uterin, catagrafiate, a crescut și a fost de 1.110. Dacă în anii 2017 – 2018 au fost doar șase fete cu vârsta între 11 și 18 ani care au vrut să se imunizeze împotriva HPV, în 2019 numărul lor a fost de 378, în 2020 de 373, iar în anul 2021, de la 1 ianuarie și până la 1 noiembrie, acesta a fost de 353.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vacanța de vară 2026: Cât durează și când revin elevii la cursuri în noul an școlar

Elevii din România se apropie de finalul anului școlar 2025-2026 și de cea mai lungă perioadă de pauză din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img