Calendarul academic pentru 2026-2027 nu este identic la toate universitățile din România. Unele instituții își încep activitatea didactică în ultimele zile ale lunii septembrie, în timp ce altele au stabilit debutul pentru începutul lunii octombrie. În continuare, prezentăm datele la care studenții revin la facultate, precum și principalele perioade din anul universitar, de la vacanțe și până la sesiunile de examene. Calendarul prezentat are caracter orientativ, întrucât anumite perioade pot varia chiar și în cadrul aceleiași universități, în funcție de facultate, program și anul de studiu. Când încep cursurile la facultățile din București în 2026 Universitatea din București La Universitatea din București, activitatea didactică pentru studenții de la licență și masterat începe pe 1 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie, urmat de vacanța de iarnă, programată între 24 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Studenții revin la cursuri pe 11 ianuarie, iar prima sesiune de examene are loc între 25 ianuarie și 14 februarie 2027. Semestrul al doilea începe pe 22 februarie, cu vacanța de Paște între 1 și 9 mai, iar sesiunea de vară este programată în perioada 7-27 iunie 2027. Vacanța de vară este prevăzută între 5 iulie și 31 august, urmând o sesiune de restanțe și măriri între 1 și 12 septembrie 2027. Pentru anii terminali, Universitatea din București are perioade distincte pentru pregătirea lucrării și examenele de licență/disertație. Studiile doctorale au, de asemenea, o structură separată, cu activități didactice și de cercetare până la sfârșitul lunii septembrie. Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA La Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în cadrul Centrului Universitar București, anul universitar 2026-2027 începe pe 28 septembrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie 2026, iar vacanța de iarnă este programată între 19 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie, iar prima sesiune de examene are loc între 23 ianuarie și 12 februarie 2027. Urmează vacanța intersemestrială, în perioada 13-28 februarie. Semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027, iar activitatea academică și evaluările continuă până în luna iunie. Pentru studenții din anii terminali sunt prevăzute perioade distincte pentru practica aferentă proiectului de diplomă, licență și disertație. Academia de Studii Economice din București ( ASE) La Academia de Studii Economice din București (ASE), anul universitar 2026-2027 începe pe 28 septembrie 2026. În cazul programelor de licență, activitatea didactică din primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie 2026, înaintea vacanței de iarnă. Structura anului diferă însă în funcție de nivelul de studii și forma de învățământ. ASE stabilește separat perioadele pentru licență, masterat și doctorat, precum și pentru programele cu forme diferite de studiu. Pentru calendarul complet, inclusiv perioadele de vacanță și sesiunile de examene, studenții sunt îndrumați să consulte graficele oficiale publicate de ASE, aferente programului și formei de învățământ urmate. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) La Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), anul universitar 2026-2027 începe pe 1 octombrie 2026 pentru programele de licență și masterat. În primul semestru, activitatea didactică se desfășoară până pe 23 decembrie, urmată de vacanța de iarnă, între 24 decembrie 2026 și 17 ianuarie 2027. Cursurile se reiau pe 18 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 1 și 21 februarie 2027. Vacanța post-sesiune este programată între 22 și 28 februarie. Semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027, cu activitate didactică până pe 30 aprilie. Vacanța de Paști este stabilită între 1 și 9 mai, iar cursurile continuă din 10 mai până pe 13 iunie. Sesiunea de examene se desfășoară între 14 iunie și 4 iulie 2027. Pentru anii terminali, examenul de finalizare a studiilor este prevăzut în perioada 28 iunie – 11 iulie 2027, însă practica și anumite perioade de finalizare pot fi programate diferit în funcție de specificul fiecărui program. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pentru programele de licență și masterat din învățământul liniar, activitatea didactică începe pe 5 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie 2026, urmat de vacanța de iarnă, între 21 decembrie 2026 și 3 ianuarie 2027. Activitatea este reluată pe 4 ianuarie, iar sesiunea de examene se desfășoară între 25 ianuarie și 21 februarie 2027. Vacanța intersemestrială este programată între 22 și 28 februarie. Semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027. Activitatea didactică este programată până pe 29 aprilie, urmată de vacanța de Paști, între 30 aprilie și 9 mai. Cursurile se reiau pe 10 mai, până pe 11 iunie, iar sesiunea de examene are loc între 12 iunie și 11 iulie 2027. Sesiunea de restanțe este programată între 1 și 15 septembrie 2027. Medicina anilor IV-VI are structură modulară, iar pentru anii terminali de la Stomatologie, Farmacie și FMAM există perioade specifice. Prin urmare, calendarul nu este identic pentru toate programele. Structura anului universitar pentru alte universități din România în 2026 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2026 La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), studenții de la programele de licență și masterat vor începe cursurile pentru anul universitar 2026-2027 pe 28 septembrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 20 decembrie 2026, iar vacanța de Crăciun este programată între 21 decembrie 2026 și 2 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 4 ianuarie 2027, până pe 17 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 18 ianuarie și 7 februarie 2027. Urmează vacanța intersemestrială în perioada 8-14 februarie, iar sesiunea de restanțe este programată între 15 și 21 februarie. Semestrul al doilea începe pe 22 februarie 2027, iar vacanța de Paști este programată între 3 și 9 mai 2027. Pentru anii neterminali, sesiunea de examene din vară este programată în perioada 7-27 iunie 2027. UBB are structuri distincte pentru anii terminali și pentru anumite linii/programe de studiu, astfel că perioadele de finalizare a studiilor pot fi diferite Universitatea Transilvania din Brașov La Universitatea Transilvania din Brașov, studenții vor începe cursurile pentru anul universitar 2026-2027 pe 1 octombrie 2026. Pentru majoritatea facultăților, primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie 2026, iar vacanța de iarnă este programată în perioada 24 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică va fi reluată pe 11 ianuarie 2027, iar sesiunea de examene este programată între 23 ianuarie și 14 februarie 2027. Semestrul al doilea începe pe 22 februarie 2027, iar vacanța de Paște este programată între 24 aprilie și 3 mai 2027. Sesiunea de examene din vară se desfășoară în perioada 5-27 iunie 2027, urmată de perioada de practică profesională. Structura generală este valabilă pentru toate facultățile, cu excepția Facultății de Medicină, care are un calendar distinct. Universitatea de Vest din Timișoara La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), cursurile pentru anul universitar 2026-2027 încep pe 28 septembrie 2026. Înainte de începerea cursurilor, între 21 și 27 septembrie, este programată săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT”, iar festivitatea de deschidere are loc pe 25 septembrie. Primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie 2026, urmat de vacanța de iarnă, programată între 19 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie, iar prima sesiune de examene are loc între 23 ianuarie și 14 februarie 2027. După vacanța intersemestrială, semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027. Activitatea didactică continuă până pe 11 iunie, cu vacanța de Paște între 24 aprilie și 4 mai, iar sesiunea de examene din vară este programată între 12 iunie și 4 iulie 2027. UVT are structuri distincte pentru anii terminali, în funcție de facultate, astfel că perioadele de finalizare a studiilor pot diferi. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), studenții de la programele de licență și masterat vor începe cursurile pentru anul universitar 2026-2027 pe 28 septembrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 20 decembrie 2026, iar vacanța de iarnă este programată între 21 decembrie 2026 și 3 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 4 ianuarie 2027, până pe 17 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 18 ianuarie și 7 februarie 2027. În perioada 8-14 februarie este programată sesiunea de evaluare, pentru examinări, reexaminări și măriri de note. Semestrul al doilea începe pe 15 februarie 2027, cu o vacanță între 3 și 9 mai. Activitatea didactică continuă până pe 30 mai, iar sesiunea de examene este programată între 31 mai și 20 iunie 2027. În perioada 21-27 iunie are loc sesiunea de evaluare. Structura prezentată este cea pentru studiile de licență și masterat – IF, IFR și ID. Pentru examenele de finalizare a studiilor există perioade distincte. Universitatea din Oradea La Universitatea din Oradea, studenții vor începe cursurile pentru anul universitar 2026-2027 pe 1 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie 2026, iar vacanța de iarnă este programată între 24 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie 2027, iar sesiunea de examene are loc între 25 ianuarie și 14 februarie 2027. Urmează vacanța intersemestrială, în perioada 15-21 februarie, și sesiunea de restanțe și măriri de note, între 22 și 28 februarie 2027. Semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027. După vacanța din perioada 3-9 mai, activitatea didactică continuă până pe 13 iunie, iar sesiunea de examene este programată între 14 iunie și 4 iulie 2027. Pentru studenții care au practică în planul de învățământ, perioada 12 iulie – 29 august este împărțită între practică și vacanță. Pentru anii terminali sunt prevăzute perioade distincte pentru examenele de licență, diplomă și disertație, în funcție de durata programului de studii. Pentru majoritatea programelor, acestea pot avea loc între 28 iunie și 4 iulie 2027, iar o sesiune suplimentară este prevăzută în 6-12 septembrie 2027. Facultățile care nu se pot încadra în structura generală pot avea o structură proprie, aprobată de Senat. Pentru Medicină și Farmacie, examenul de finalizare a studiilor are o programare distinctă. Universitatea „Ovidius” din Constanța La Universitatea „Ovidius” din Constanța, studenții de la programele de licență și masterat vor începe cursurile pentru anul universitar 2026-2027 pe 1 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie 2026, urmat de vacanța de iarnă din perioada 24 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie 2027, iar prima sesiune de examene este programată în luna ianuarie și februarie, conform structurii aprobate de Senatul universității. Semestrul al doilea începe în februarie 2027, urmând perioade distincte pentru activitate didactică, vacanțe și sesiuni de examene. Pentru anumite programe și ani de studiu pot exista perioade distincte, în special pentru studenții din anii terminali. Calendarul anului universitar diferă de la o instituție la alta Datele prezentate pot diferi în funcție de universitate, facultate, programul de studiu și anul de pregătire. În cazul studenților din anii terminali, perioadele dedicate examenelor de licență, disertație sau altor forme de finalizare a studiilor sunt, de regulă, stabilite distinct. Totodată, studiile doctorale pot urma o structură academică diferită de cea aplicabilă programelor de licență și masterat. Pentru unele instituții, calendarul pentru anul universitar 2026-2027 poate suferi modificări sau poate fi publicat etapizat. Pentru cele mai exacte și actualizate informații privind începutul activității didactice, vacanțele și sesiunile de examene, este recomandată verificarea site-ului oficial al universității și, după caz, al facultății sau programului de studiu.
sursa DIGI 24










