Casă din Olt, în flăcări

Îți recomandăm

Pompierii slătineni au intervenit, vineri, în comuna Valea Mare, sat Turia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la acoperișul casei.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii reamintesc cetățenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor produse din cauza coșurilor de fum defecte sau neizolate corespunzător:

-coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate;
-în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
-coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.


- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027: Când se afișează lista copiilor admiși și grupele formate

Înscrierile la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026-2027 încep luni, 25 mai, iar procesul se va desfășura etapizat...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img