Cât cheltuiește România pentru educația unui elev. Suma pentru ciclul primar este de trei ori sub media OCDE

Îți recomandăm

România a majorat sumele investite în educație, însă finanțarea rămâne considerabil sub media statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În 2023, cheltuielile publice pentru un elev din ciclul primar au fost de 3.783 de dolari, comparativ cu o medie OCDE de 12.893 de dolari, arată raportul „Education at a Glance 2026”.

Cea mai mare parte a investițiilor în educație provine din surse publice. În 2023, fondurile publice alocate instituțiilor de învățământ au reprezentat 4% din PIB în statele OCDE, în timp ce cheltuielile private au însumat 0,6% din PIB. În România, ponderile au fost de 2,4%, respectiv 0,2% din PIB. Raportul folosește și un indicator mai larg, care cuprinde cheltuielile publice pentru educație realizate atât în interiorul, cât și în afara instituțiilor de învățământ. Potrivit acestuia, media OCDE a scăzut ușor, de la 4,4% din PIB în 2015 la 4,2% în 2023.

În România, ponderea a crescut de la 2,4% la 2,6% în același interval. Din această perspectivă, OCDE plasează România, alături de Grecia și Ungaria, în grupul statelor în care educația are o pondere redusă atât în totalul cheltuielilor guvernamentale, cât și în raport cu dimensiunea economiei. Situația indică o prioritate bugetară mai scăzută acordată sistemului de educație.

Cât cheltuiește România pentru educația unui copil Diferențele față de media OCDE se regăsesc și în sumele alocate pentru fiecare elev, însă amploarea decalajului variază în funcție de nivelul de învățământ. În educația timpurie, cheltuielile publice pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani au crescut în România de la 3.295 de dolari în 2015 la 4.766 de dolari în 2023. Media OCDE a urcat în aceeași perioadă de la 8.201 la 10.331 de dolari. Cel mai mare decalaj se observă în învățământul primar. România a cheltuit în 2023 aproximativ 3.783 de dolari pentru fiecare elev, reprezentând mai puțin de o treime din media OCDE, de 12.893 de dolari. În învățământul gimnazial, cheltuielile publice au ajuns la 8.658 de dolari pentru fiecare elev din România, comparativ cu o medie de 14.291 de dolari în statele Organizației. La nivelul țărilor analizate, cheltuielile publice pentru fiecare elev sau student diferă de aproape zece ori, de la 3.398 la 32.832 de dolari. Cea mai mare parte a banilor cheltuiți de școlile primare din România este destinată remunerării personalului. Salariile și celelalte costuri cu angajații reprezintă 86% din cheltuielile curente ale instituțiilor, față de o medie OCDE de 79%. Restul banilor acoperă celelalte cheltuieli necesare funcționării școlilor. Finanțarea universităților este mai apropiată de media OCDE Diferența se reduce în cazul învățământului superior.

În România, cheltuielile publice au fost în 2023 de 11.042 de dolari pentru fiecare student înscris la programe de licență sau la niveluri superioare, comparativ cu media OCDE de 16.405 dolari. Fondurile publice au reprezentat 83% din totalul cheltuielilor pentru aceste niveluri de studiu în România, peste media de 68% înregistrată în țările OCDE. Așadar, universitățile românești depind într-o măsură mai mare de finanțarea publică. Raportul arată și că, în perioada 2015-2023, cheltuielile cu personalul universitar raportate la numărul de studenți au crescut în România mai repede decât finanțarea totală pentru fiecare student. Evoluția este explicată parțial prin reducerea numărului de studenți, care majorează costul calculat pentru fiecare persoană chiar și atunci când dimensiunea personalului rămâne relativ stabilă. Doar 28 de dolari pe student pentru cercetarea din universități Un decalaj mult mai mare apare în privința activităților de cercetare și dezvoltare desfășurate în instituțiile de învățământ superior.

În 2023, România a alocat doar 28 de dolari pentru fiecare student, în timp ce media OCDE a fost de 8.433 de dolari. La nivelul Organizației, cercetarea și dezvoltarea reprezintă aproximativ o treime din cheltuielile totale ale instituțiilor de învățământ superior pentru fiecare student. OCDE a precizat că indicatorul nu include cercetarea desfășurată în institute separate de universități și, prin urmare, nu reflectă întreaga activitate de cercetare dintr-o țară. Chiar și cu această limită, raportul semnalează nivelul foarte redus și în scădere al investițiilor publice ale României în domeniu. Documentul notează, pe baza datelor Comisiei Europene, că România se află pe ultimul loc între cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în privința intensității activităților de cercetare și dezvoltare. Raportul amintește și că România nu și-a atins obiectivul național stabilit pentru investițiile în acest sector.

sursa digi 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Târg de adopție canină, la Adăpostul de la Sărăcești

Slătinenii și nu numai sunt invitați sâmbătă, 3 Octombrie 2026, în intervalul orar 8-16:00, la sediul Adăpostului Sărăcesti, unde...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img