Cu siguranță mulți dintre voi sunteți curioși să aflați câte zile libere veți avea în următorul an. Astfel, în 2023 vor fi 12 sărbători legale în timpul săptămânii, iar alte 3 vor fi în weekend, de exemplu Paștele, Rusaliile sau Anul Nou, pe 1 ianuarie.
Bugetarii vor avea 4 minivacanțe în 2023
În România există 15 sărbători legale, potrivit legislației în vigoare. Dacă vor exista și alte zile libere, vor fi anunțate în prima parte a noului an. Acest lucru este gândit astfel, tocmai pentru ca angajații și companiile să își poată planifica programul din timp. Pentru bugetari vor fi trei noi minivacanțe de câte patru zile libere fiecare.
Aceștia vor avea zile libere precum: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, dorindu-se astfel crearea unor punți între zilele libere deja existente și weekend-uri. 23 Ianuarie va pica lunea- cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române, iar 2 iunie va fi vineri- a doua zi după Ziua Copilului. De asemenea, 14 august va pica tot luni- cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În lunile februarie, iulie, septembrie și octombrie nu vor exista libere legale
În cazul zilelor libere împărțite în fiecare lună, românii vor sta acasă în următoarele perioade: 1 ianuarie-duminică de Anul Nou, 2 ianuarie- a doua zi după Anul Nou, 24 ianuarie-marți de ziua Unirii Principatelor Române.
De reținut că în lunile februarie și martie nu vor exista zile libere! În aprilie, românii nu vor munci pe data de 14 aprilie pentru că va fi Vinerea Mare și nici pe data de 16 pentru că atunci va pica Paștele Ortodox. De asemenea, și data de 17 va fi zi liberă pentru că este a doua zi de Paște.
În luna Mai, pe data de 1 se sărbătorește Ziua Muncii, așa că după cum bine știți, această dată va fi liberă pentru toată lumea. De Ziua Copilului, mai exact pe 1 iunie, oamenii vor avea liber, iar duminică, pe 5 iunie va fi a doua zi de Rusalii. În iulie nu există zile libere, însă în luna august pe 15 cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, toți românii vor sta acasă.
Trebuie să reținem și faptul că în lunile septembrie și octombrie nu sunt zile libere legale! În noiembrie, mai exact pe data de 30 cu ocazia Sfântului Andrei, se va asta acasă, iar în decembrie pe 25 și 26 de Crăciun, liberele legale se vor acorda ca în fiecare an.










