Economie
Pentru informarea corectă a opiniei publice, Banca Națională a României consideră că este necesar să fie cunoscute și informațiile neprelucrate de unii autori atunci când au emis o opinie despre anumite lucrări de reparații ce se vor efectua la...
Economie
Cum ar trebui să fie făcută educația financiară a copiilor
Unii susțin că nu ar trebui să le strice copilăria celor mici cu discuții serioase despre bani, însă copii trebuie să primească educație financiară încă de la vârstă de 5 ani. Dependență financiară a copiilor ajunși adulți va periclita...
Economie
Produsele alimentare sunt tot mai scumpe
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în aprilie pentru a 11-a lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din mai 2014, pe fondul avansului preţurilor la zahăr, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie...
Economie
Prețul carbonului în UE a ajuns la un record istoric de 50 de euro pe tonă
Preţul permiselor pentru carbon din UE a urcat marţi pentru prima dată peste nivelul de 50 de euro pe tonă, pe fondul înăspririi politicii climatice a blocului comunitar şi a cererii solide din partea investitorilor, ceea ce a dus...
Economie
Planul Național de Redresare și Reziliență a fost adoptat în această seară în coaliția de guvernare, cu proiecte în valoare de 29 de miliarde de euro. PNRR urmează să fie depus la Comisia Europeană luna viitoare. Premierul și ministrul...
Economie
Florin Cîțu: Avem acest plan, să revenim la normalitate la 1 iunie
Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că autoritățile doresc să redeschidă industria turismului la 1 iunie. Un comitet interministerial s-a reunit deja pentru a discuta soluții în acest sens, dar totul depinde și de ritmul campaniei de vaccinare. Șeful...
Economie
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 14,63 miliarde lei (1,28% din PIB) în scădere faţă de deficitul de 18,06 miliarde lei (1,71% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă...
Economie
Uniunea Europeană a ajuns la un acord, săptămâna trecută, vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile...
Economie
De ce locuința cumpărată pe credit care se plătește din chiria încasată nu este o investiție bună
O eroare de logică este următoarea: locuința cumpărată pe credit care se plătește din chiria încasată este o investiție foarte bună. FALS! Aceeași eroare de logică se întâmplă atunci când ne grăbim să luăm un credit pentru a evita...
Economie
Benzina s-a scumpit cu peste 20% în 12 luni, iar motorina cu 15%
Carburanții s-au scumpit accelerat în ultimele luni, ca urmare a creșterii prețului petrolului. Șoferii lasă acum la pompă cu un leu mai mult ca în aprilie anul trecut, pentru un litru de benzină, care a trecut iar de 5...
Știrile Zilei
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE LA CARACAL: Primarul Ion Doldurea a demisionat din motive medicale. Viceprimarul Laurențiu Pătran preia frâiele municipalității
Municipiul Caracal trece printr-o schimbare majoră de leadership, după ce primarul Ion Doldurea a anunțat oficial că demisionează din...







