Eveniment
Încep negocierile ultimei șanse între americani și ruși. Soarta Ucrainei atârnă într-un fir de ață
Viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a declarat că a avut o discuţie "complicată" duminică seara cu omoloaga sa americană, Wendy Sherman, începutul unei săptămâni diplomatice cu risc ridicat pentru a încerca dezamorsarea crizei explozive cu privire la Ucraina,...
Eveniment
VESTE BUNĂ! FEMEILE CARE S-AU VACCINAT ÎMPOTRIVA COVID-19 POT TRANSMITE BEBELUȘILOR ANTICORPI
Veste bună! Mămicile ar putea să transmită anticorpi COVID-19 copiilor sugari, explică două studii recente. Primul studiu a fost realizat de Universitatea din Massachusettes, iar al doilea a fost realizat de Centrul Medical Carmel din Israel.Studiul UoM a fost...
Eveniment
Doi răniţi grav în urma coliziunii dintre o motocicletă şi un autoturism
Două persoane, una fiind minoră, care circulau pe o motocicletă au fost rănite grav într-un accident rutier produs duminică în urma coliziunii cu un autoturism, pe raza comunei Mălini, potrivit Agerpres.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu,...
Eveniment
Scutul de la Deveselu, în discursul Moscovei
Rusia a devenit mai ofensivă în ultimul timp și ar vrea să restabilească „o centură de securitate care este greu de acceptat”, cea de dinainte de extinderea NATO din 1997, însă atunci când România este menționată cu scutul de...
Eveniment
Facturi uriaşe la energie, după majorări. Românii plătesc dublu faţă de iarna trecută
Facturi uriaşe la energie, după majorări. Sunt oameni care au primit chiar și facturi de mii de lei, facturi pe care nu le pot achita din pensiile mici.O doamna ne-a scris pe adresa redacţiei faptul ca mama sa a facut...
Eveniment
Ministrul Sănătății a anunțat când s-ar putea închide școlile
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că dacă vor fi cazuri multe de COVID, dar puţini pacienţi ajung în spitale, atunci nu este motiv de întrerupere a activităţii şcolare, precizând că, dacă vor fi cazuri multe, care vor duce la...
Eveniment
ATENŢIE ŞOFERI! CODUL RUTIER VA FI SCHIMBAT
Atenţie şoferi! Codul Rutier va fi schimbat curând printr-o decizie a Guvernului, a declarat ministrul de Interne. Anul acesta, Ministerul de Interne va monta și 600 de camere radar fixe pe cele mai aglomerate drumuri din țară.”Până la finalul...
Eveniment
Poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job, spun sindicaliștii din Europol. „Printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil,...
Eveniment
Șoferul lovit de tânăra care susținea examenul auto nu a avut nicio șansă să evite accidentul
Tânăra de 19 ani din Brăila care a făcut accident în timp ce susținea proba pentru permisul auto nu circula cu viteză mare, dar când a intrat în intersecție nu a frânat, așa că șoferul lovit nu a avut...
Eveniment
Confruntări violente au avut loc şi vineri între protestatari şi forţele de ordine, în Kazahstan. Președintele Tokaev a anunțat, vineri, că armata poate trage fără avertisment în demonstranți. În imaginile care circulă pe rețelele sociale pot fi văzute și...
Știrile Zilei
Ziua Europeană a Limbilor, marcată la Bibliotecă Județeană ”Ion Minulescu”
Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu” a marcat, luni, 29 Septembrie, printr-o activitate educativă și interactivă, ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR.Zeci...







