Politică

Cursă strânsă pentru prezidențiale – românul care ar câștiga FĂRĂ să-și asume candidatura. SONDAJUL care pulverizează lumea politică

Mircea Geoană are cele mai mari șanse la prezidențiale, potrivit unui sondaj ATLAS. Este, de altfel, candidatul care câștigă fără să-și asume vreo candidatură și care nu este susținut în mod special. Numărul 2 din NATO, Mircea Geoană, este candidatul...

PSD cere PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate: „Unele firme şi-au multiplicat veniturile prin creşterea speculativă a preţurilor”

PSD a solicitat, joi, colegilor de coaliţie de la PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari.„Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai...

Senatorul Mirea: ”Orice demers pentru bunăstarea dumneavoastră va fi, ca până acum, prioritar pentru mine”

Odata cu sosirea lunii februarie, Senatul României s-a întrunit în noua sesiune parlamentară.În pragul acestui nou început, senatorul de Olt Siminica Mirea îi invită pe cetățeni să-i transmită orice situație, problemă, doleanță sau inițiativă, asigurându-i că va depune toate eforturile pentru...

După o lună de vacanță, parlamentarii au revenit la lucru

Noua sesiune parlamentară a început cu circ în Coaliție. În loc să rezolve restanțele precum reforma pensiilor sau eliminarea celor speciale, PNL, PSD și UDMR se bat pe funcții. O viziune comună nu o au partidele aflate la guvernare...

Marcel Ciolacu anunță o remaniere amplă în Guvern

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că odată cu rotativa premierilor, din luna mai, se va face și o remaniere guvernamentală. Mai mulți miniștrii vor fi schimbați pentru că nu țin ritmul.”Vedem cum așezăm lucrurile în funcție de priorități, ce...

Liviu Voiculescu rămâne viceliderul grupului PNL

Grupul PNL a anunțat păstrarea structurii de conducere în noua sesiune parlamentară februarie – iunie 2023. Astfel, senatorul de Olt Liviu Voiculescu rămâne vicelider.Conducerea Grupului Senatorilor PNL din Senatul României în sesiunea parlamentară februarie-iunie 2023:Daniel Fenechiu – liderul Grupului...

Nicolae Ciucă a vorbit despre ‘regimul fiscal’ cu investitorii străini

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, în cadrul dialogului fiind abordate o serie de teme privind regimul fiscal, digitalizarea administraţiei, reducerea birocraţiei, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal şi planurile de investiţii...

Vot în PNL: Florin Roman va fi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

Deputaţii liberali au decis, luni seară, să îl susţină pe Florin Roman pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Anunţul a fost făcut de grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, luni seară, pe Facebook.”Florin Roman va deveni vicepreşedinte al...

Ciolacu: Prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale. Vrem să găsim forma constituţională ca acest capitol să fie închis

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că „prioritatea numărul unu” a social-democraților sunt pensiile speciale. El a adăugat că PSD vrea să găsească forma constituţională „ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”.„Din punctul...

Ciolacu vrea discuții în coaliție, nu „poziţionări sau ambiţii”. Pentru evaluarea miniștrilor, prioritare sunt jaloanele din PNRR

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că îşi doreşte ca în coaliţie să existe discuţii, nu „poziţionări sau ambiţii” în ceea ce privește protocolul coaliției și evaluarea miniștrilor. Prioritare în acest moment sunt jaloanele din PNRR, a adăugat el.„Avem un...
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Caracal: cartierul HCC, fără apă la robinet

Reprezentanții Companiei de Apă Olt au anunțat că serviciul de alimentare cu apă este oprit joi, 13 august 2026,...
- Advertisement -spot_img