Siminica Mirea: ”Am tratat subiectul Sălii Polivalente de la Slatina ca pe o datorie faţă de slătineni, sport şi tineri”

Îți recomandăm

Potrivit senatorului de Olt, Siminica Mirea, Compania Naţională de Investiţii a preluat studiul de fezabilitate actualizat pentru Sală de sport multifuncţională cu 3000 de locuri, din Slatina. De asemenea, în prezent, se află în lucru documentaţia privind obţinerea avizului ISU şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

Cu paşi mărunţi, dar siguri, pentru interesul unei comunităţi care merită un loc special, la standarde europene, pentru desfăşurarea evenimentelor şi competiţiilor sportive de anvergură, şi nu numai, am tratat subiectul Sălii Polivalente de la Slatina ca pe o datorie faţă de slătineni, sport şi tineri.

Am formulat, pentru a doua oară, o interpelare adresată ministrului Dezvoltării, domnul Attila-Zoltan Cseke. Am aşteptat destul timp şi nu am observat nicio mişcare în beneficiul proiectului: „Sală de sport multifuncţională cu 3000 de locuri, str. Crişan, nr. 33”.

A sosit şi cel de-al doilea răspuns. În documentul semnat de un secretar de stat al ministerului de resort, sunt informată că „studiul de fezabilitate actualizat al obiectivului de investiţii a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii”. De asemenea, în prezent, se află în lucru documentaţia privind obţinerea avizului ISU şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, conform documentului.

Sunt paşi importanţi până aici. Mai sunt informată că documentaţia va fi supusă reavizării indicatorilor tehnico-economici, urmând a se putea emite o hotărâre a Guvernului privind demararea procedurii de achiziţie publică pentru contractarea lucrărilor de execuţie.

Pentru mine este o veste bună şi mă bucur că o pot împărtăşi cu dumneavoastră pe această cale.

Cum spuneam, Slatina merită! A fost un proiect iniţiat dintr-o necesitate, pentru slătineni şi nu numai, iar beneficiarii finali, adică dumneavoastră, trebuie să primiţi din partea statului obiectivele necesare desfăşurării activităţilor pentru sport şi sănătate.

Voi urmări în continuare acest caz, cu un interes mult mai mare şi am încredere deplină că paşii făcuţi până acum şi cei care vor urma sunt cei mai buni.” a transmis Siminica Mirea.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Echipa PSD Olt, în mijlocul cetățenilor, în a doua zi de Rusalii

În a doua zi de Rusalii, echipa PSD Olt, condusă de președintele Marius Oprescu, a fost prezentă în comunele...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img