Social
Oamenii de știință au dezvoltat un medicament experimental împotriva gripei, care conține o substanță regăsită inclusiv în ciocolată și care s-a dovedit a fi mai eficientă decât tratamenelte antigripale existente, potrivit News.ro, care citează cercetări publocate în revista științifică...
Social
Au fost decise sumele pentru bursele elevilor
Anul școlar 2025-2026 vine cu vești importante pentru elevi și părinți în ceea ce privește bursele școlare. Recent, Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) a decis ca valorile burselor să rămână nemodificate față de anul precedent, în ciuda...
Social
Pasagerii care se confruntă cu zboruri întârziate sau anulate, care ratează legături de zbor sau sunt refuzați la îmbarcare beneficiază, în multe țări din lume, de protecție legală și dreptul la despăgubiri. Sumele acordate pot ajunge la câteva sute...
Social
Guvernul taie de la persoanele care primesc ajutor social
Autorităţile locale vor putea pune popriri asupra unei părţi din ajutorul social, în situaţia în care beneficiarul acumulează datorii la bugetul local, relatează stiripesurse.ro.Prevederea în acest sens apare în proiectul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării şi pus în dezbatere publică.Vicepremierul Tanczos...
Social
Începând cu 1 august 2025, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, va fi reținută din pensiile care depășesc 3.000 de lei lunar. Calculul contribuției se va aplica exclusiv asupra sumei care depășește acest plafon,...
Social
În plină vară, multe persoane sunt tentate să apeleze la diete aparent miraculoase pentru a pierde acele kilograme în plus care le împiedică să se bucure de un fizic perfect. Printre acestea se numără așa-numitele „diete mono” - regimuri...
Social
AJOFM Olt: Bani pentru absolvenții de învățământ, promoția 2025
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt informează absolvenţii de învățământ promoţia 2025, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă și...
Social
Aproape 400 de locuri de muncă în UE, pentru olteni
Angajatorii din Uniunea Europeană (UE) oferă 399 locuri de muncă prin intermediul reţelei Eures România pentru oltenii care vor să muncească în străinătateCele mai multe locuri de muncă sunt oferite în: Suedia - 130 de posturi (mecanic macarale şi...
Social
Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat, miercuri, despre pensiile speciale, că Ministerul are un text în lucru, care va fi finalizat, ca şi opinia Coaliţiei şi a guvernului, în curând, probabil în august. El a anunţat că vârsta de...
Social
Cursuri pentru olteni organizate de AJOFM Olt
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt și-a propus ca în a opta lună a anului 2025, august, să organizeze trei programe de formare profesională destinate unui număr de 42 de persoane din județ care la această dată...
Știrile Zilei
Şerbănescu (CNAIR): Numărul tinerilor morţi în accidente l-a depăşit pe cel al deceselor provocate de tuberculoză şi droguri
Numărul morţilor din accidente rutiere în rândul tinerilor a depăşit numărul deceselor provocate de tuberculoză şi de consumul de...








