Social

Noi reguli pentru producătorii agricoli. Fermierii care vor să-și vândă produsele la poartă, obligați să se înregistreze la DSV

Noi reguli pentru producătorii agricoli. Fermierii care vor să vândă produsele din producția proprie, indiferent dacă e vorba de fructe sau legume, vor fi obligați să se înregistreze la Direcțiile Sanitar-Veterinare. Este un proiect prin care micii fermieri vor...

CCR: legea care prevede burse de performanță doar pentru elevii din școlile de stat este neconstituțională

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit ca fiind neconstituţională legea care prevede acordarea burselor de performanţă doar elevilor înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat. CCR a constatat că este neconstituţională sintagma „de stat" din cuprinsul dispoziţiilor...

Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025

Aproape 5 milioane de vârstnici vor primi bani în plus de la 1 ianuarie. Pensiile lor vor creşte cu 12%. Asta în timp ce 200 de mii de seniori care au ieşit pe minus la recalcularea din septembrie vor...

Tot ce trebuie să știm despre cum ne alegem încălțămintea de toamnă-iarnă

Alegerea încălțămintei potrivite pentru sezonul rece, în special în perioada toamnă-iarnă, poate fi o provocare. Temperaturile scăzute, precipitațiile și, uneori, zăpada, ne determină să căutăm încălțăminte care să fie nu doar stilată, ci și funcțională și confortabilă. În acest...

Șeful casei de pensii, anunț extrem de important: Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Pensiile românilor vor fi majorate din nou începând cu ianuarie 2025, iar toți pensionarii vor beneficia de bani în plus. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a spus cu cât vor crește pensiile, potrivit legii și a...

România, pe lista țărilor unde s-au înregistrat morți din cauza evenimentelor meteo extreme amplificate de schimbările climatice

Schimbările climatice au agravat cele mai severe zece evenimente meteorologice, cu cel mai mare număr de morţi din ultimii 20 de ani, contribuind la moartea a peste 570.000 de oameni pe întreaga planetă, potrivit unei analize realizate de oameni...

152 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European, pentru olteni

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 152 locuri de muncă vacante.Locurile de muncă sunt, după cum urmează:Germania – 60 locuri de muncă pentru sudor MAG, electrician, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, operator stivuitor, muncitor...

Scad la jumătate taxele pentru partaj şi divorţ, Klaus Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care taxele judiciare pentru partaj și divorț sunt mai mici. Acestea vor fi înjumătățite chiar de luna aceasta.Președintele Iohannis  a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern și adoptat recent de Parlament...

Pensii 2025. Veste bună pentru un milion de pensionari, vin alte două majorări la anul

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că pensionarii care doresc recalculare trebuie să depună la dosar adeverințele care să ateste alte venituri.Pensii 2025. Aproximativ un milion de pensionari ar putea primi bani în plus în 2025. Recalculările...

3.520  persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt

În primele nouă luni ale anului 2024, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt, 3.520  persoane au fost încadrate în muncă.Din cele 3.520 de...
- Advertisement -spot_img

Știrile Zilei

Se întrerupe energie electrică în comuna Pleșoiu

Reprezentanții Primăriei Pleșoiu anunță că în data de 24 septembrie 2026, în intervalul orar 08:30- 16:30, furnizarea energiei electrice...
- Advertisement -spot_img