Magistraţii de la Curtea de Apel au reuşit să vadă probe incriminatoare acolo unde colegii lor de la Tribunal au apreciat că acestea nici măcar nu există.
Doi ieşeni au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie, pentru trafic de persoane, după ce Tribunalul îi achitase, invocând faptul că rechizitoriul procurorilor DIICOT se bazează doar pe mărturiile victimelor, fără a aduce alte probe.
Nu de aceeaşi părere au fost şi colegii judecătorilor de la instanţa superioară, care au decis condamnarea drastică a celor doi la mai bine de un an şi jumătate după ce fuseseră achitaţi. Au fost judecătorii Tribunalului superficiali, sau cei ai Curţii de Apel prea severi? Peste toate, traumele îngrozitoare ale unor minore efectiv răpite din Iaşi, nevoite apoi să întrețină raporturi sexuale şi cu câte 10-15 bărbaţi pe noapte.










