
Bunicul Luizei Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, și avocata Carmen Obârșanu au depus la Parlamentul României la Comisia de Abuzuri o sesizare legată de modul defectuos în care a fost instrumentat Dosarul Caracal.
Mai multe probe din casa lui Gheorghe Dincă au fost împachetate și sigilate cu antetul Poliției Capitalei, însă nu au mai fost expertizate, ci au fost abandonate în casa criminalului de la Caracal, acolo unde au fost găsite de reporteri trei ani mai târziu. De altfel, o parte din probele preluate de anchetatori au fost retrase de DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) , care le-ar fi „secretizat”, interzicându-se deschiderea lor.
Avocata Carmen Obârșanu a reclamat, totodată, că s-a cerut asistența autorităților judiciare americane, însă acestea au ignorat total acest aspect. Motivul pentru care s-a cerut ajutorul lor era acela de a se stabili activitatea de pe WhatsApp și de pe Messenger Facebook a Luizei Melencu, însă nu s-a obținut nicio informație.










