Ce se întâmplă cu salariul minim. Vestea așteptată de milioane de români

Îți recomandăm

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că salariul minim pe economie nu va suferi diminuări și că noua formulă de calcul va ține cont de câștigul salarial mediu brut și productivitatea muncii.

Secretarul de stat Cristian Vasilcoiu a precizat că acest proiect va respecta prevederile Directivei UE nr. 2041/2022, menită să asigure salarii minime adecvate în Uniunea Europeană.

Ce se întâmplă cu salariul minim. Luni, Ministerul Muncii a organizat consultări cu partenerii sociali la sediul Direcției pentru Dialog Social pentru a discuta modalitatea de stabilire a salariului minim brut pe țară garantat în plată și transpunerea directivei europene în legislația națională. Aceste discuții au avut ca obiectiv armonizarea aspectelor tehnice ale actului normativ european cu legislația română, asigurând astfel claritate, predictibilitate și coerență.

Ce se întâmplă cu salariul minim în România

„Formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii. În plus, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale, stimulează încheierea de contracte colective de muncă şi consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, financiare şi de evoluţia indicatorilor economici”, a scris Cristian Vasilcoiu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Vara începe în forță. ANM anunță temperaturi peste normal până în iulie. Estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru perioada 8 iunie - 6 iulie 2026, iar tendința este...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img