Este oficial. Anunțul a fost făcut de către președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu. Când se va începe plata pensiilor în luna decembrie 2022.
Având în vedere că începând de pe data de 1 a fiecărei luni pensiile sunt virate românilor, pensionari se tem de faptul că vor avea de așteptat mai mult pentru bani, 1 decembrie fiind zi nelucrătoare.
Potrivit președintelui Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, pensionarii vor intra în posesia banilor începând de vineri, 2 decembrie 2022.
„Există foarte clar o convenție între Casa Națională de Pensii și Compania Națională de Poștă în care se spune foarte clar, acolo sunt stipulate termenele de livrare a pensiilor la domiciliu.
Exact cu data de 1 ale fiecărei luni noi virăm pensiile către beneficiarii noștri, pensionarii.
Deci, 1 fiind zi nelucrătoare, exact cu data de 2, deja pensiile vor fi achitate către beneficiarii noștri, pensionarii. Chiar am avut o discuție cu domnul director general al Companiei Naționale”, a spus Daniel Baciu.
Totodată, președintele CNPP anunță că pentru pensionarii care au optat pentru modalitatea de plată în contul bancar, banii vor ajunge la ei în perioada 12-13 decembrie.










