Cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus este un adolescent care abia a împlinit 16 ani. El suferă de o boală cronică și a fost imunizat cu vaccinul Pfizer la Ploiești, informează Agerpres.
Victor Gabriel Antonescu a împlinit 16 ani în urmă cu trei zile. El îi sfătuieşte pe români să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Din moment ce vaccinul a fost pus pe piaţă, acesta este sigur, consideră tânărul.
Conform strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, sunt prioritare în vederea vaccinării, luându-se în considerație indicațiile și contraindicațiile vaccinurilor utilizate. Vârsta minimă de vaccinare este deocamdată de 16 ani, nefiind efectuate încă suficiente teste pentru vârste mai mici.










