Centrul Județean de Cultură și Artă Olt și Primăria Izbiceni organizează Festivalul-Concurs Naţional de Poezie „Ion Stratan”

Îți recomandăm

Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, Secția P.P.I.S.C.C.P.C.T. în parteneriat cu Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, Primăria Izbiceni, Centrul Cultural „Tudor Gheorghe“ Izbiceni și Fundația „Până la capăt și înapoi”, organizează cea de-a treia ediţie Festivalului-Concurs Naţional de Poezie „Ion Stratan”.

Condiţii de participare

La această competiţie pot participa creatori de poezie cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani (împliniți la data concursului), care să fie născuți în România, indiferent de locul de domiciliu (în România sau în afara granițelor acesteia).

Desfăşurarea concursului

Fiecare autor va trimite un număr de minim 5 (cinci) maxim 10 (poezii) poezii, (maxim 15 pagini), tehnoredactate la un rând și jumătate, scrise cu Times New Roman, caracter de 12, pe format A4.

Poeziile vor fi trimise exclusiv online, pe adresa de e-mail seniorgabrielmihalcea@yahoo.com, purtând ca semn de identificare un motto care va însoți fiecare poezie. În e-mailul trimis către organizatori se va menţiona: „Pentru Festivalul-Concurs de Poezie „Ion Stratan”. În același e-mail vor fi trimise datele de identificare ale autorului care vor cuprinde obligatoriu: mottoul care însoțește poeziile, numele complet al autorului, adresa completă, studiile în curs sau absolvite, data şi locul naşterii, un scurt CV artistic, o copie scanată a cărţii de identitate, o fotografie recentă, un număr de telefon şi adresa de e-mail, cu respectarea aceloraşi cerinţe de tehnoredactare.

Vor fi descalificate din start lucrările scrise fără diacritice, dar şi cele ale căror autori nu pot fi identificaţi, din motive independente de voinţa organizatorului.

Înscrierea în concurs este dovada acceptării prezentului Regulament şi asumarea obligativităţii respectării lui.

Lucrările vor fi expediate pe adresa de e-mail menționată până la data de 1o octombrie 2022, ora 24,00.

Jurizarea va avea loc în perioada 10-15 octombrie 2022, urmând ca pe data de 20 octombrie 2022 să se facă publice rezultatele jurizării, prin intermediul e-mailurilor comunicate de concurenți, prin intermediul mass media, dar şi pe site-urile „http://www.izbiceniolt.ro”, „http://www.artasiculturaolt.ro” și a paginii de facebook „Secția Programe Proiecte – CJCA Olt”.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 30 octombrie 2022, într-o locație și la o oră ce vor fi comunicate în timp util premianților invitați.

Componența juriului

Juriul celei de-a treia ediții a Festivalului-Concurs de Poezie „Ion Stratan“ va fi compus din:

Paul Aretzu, poet, critic și eseist – Președintele juriului;

Dori Lederer, poet (câștigătorul Trofeului „Ion Stratan” la prima ediție a festivalului) – membru;

Corina Dașoveanu, poet (câștigătorul Trofeului „Ion Stratan” la cea de-a doua ediție a festivalului) – membru.

Premiile concursului

Juriul va acorda următoarele premii, în sume brute, impozabile:

– Marele Premiu „Ion Stratan” = 950 lei

– Premiul I = 600 lei

– Premiul II = 500 lei

– Premiul III = 400 lei

– Mențiune = 300 lei

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img