Centura Balșului și a Slatinei un vis aproape de realizare

Îți recomandăm

Lucrările la tronsonul 2 al Drumului Expres vor fi finalizate până la finalul acestui an. UMB a avansat foarte bine pe Drumul Expres DX12 Balș-Slatina, acolo unde termenul contractual actualizat, cu extensii de timp incluse, este iunie 2022.

Zilele acesta firma a dat publicității filmările proaspete din dronă: lotul 1 (https://youtu.be/5W1jCxQMgfs și lotul 2 (https://youtu.be/yrDJRp_BgGg).

”În ciuda mobilizării exemplare, șansele pentru deschiderea traficului în decembrie 2021 pe toți cei 40 de km, pe profil complet (4 benzi), sunt foarte, foarte mici.Totuși, se poate deschide parțial circulația pe Centura Balș (între nodurile Găneasa/DN65 și Braneț/DJ644) și, cu mult efort și noroc de vreme bună, pe Centura Slatina, acolo unde podul peste Olt este principalul punct critic.Așadar, chiar dacă nu se va reuși inaugurarea completă pe toți cei aproape 40 de km dintre Balș Vest (Spineni) și Slatina Est (Valea Mare), solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și antreprenorului general (UMB) să se concentreze pe deschiderea unor tronsoane, chiar și în sistem semi-profil (un sens al drumului expres), astfel încât șoferii să nu aștepte venirea primăverii pentru a scăpa de traficul infernal din zonă”, s-a anunțat Asociația Pro Infrastructură

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img