Chesnoiu despre Legea arendei : Este modalitatea prin care garantăm predictibilitate și facilităm investițiile pentru îmbunătățirea calității terenurilor

Îți recomandăm

Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților a salutat aprobarea Legei Arendei în Parlament. Acesta este unul dintre inițiatorii legii, alături de Cătălin Grecu, Florin Barbu, Paul Stănescu, Marius Iancu, toți parlamentari PSD Olt.

”Legea Arendei a fost adoptată cu o largă majoritate – 204 voturi față de cele 166 necesare. Le mulțumesc tuturor colegilor deputați pentru votul lor de susținere, domnului ministru Florin Barbu dar mai ales fermierilor care s-au implicat și au avut un rol determinant în decizia de azi! Împreună suntem mai puternici și votul de azi este exemplul că atunci când se dorește, se poate! Doamne ajută! (…) Este modalitatea prin care garantăm predictibilitate și facilităm investițiile pentru îmbunătățirea calității terenurilor în vederea creșterii randamentului activităților agricole. Principala modificare pe care o susțin, respectiv creșterea duratei de arendă la 7 ani, oferă fermierului care ia terenul în folosință posibilitatea de a face investiții fără riscul de a nu și le amortiza din cauză că proprietarul poate veni să solicite oricând rezilierea contractului. O provocare ce reclamă această modificare vine dinspre accesarea fondurilor europene. Condițiile de eligibilitate implică perioade de implementare și de monitorizare pe perioada de sustenabilitate ceea ce presupune ca cel care a accesat resursele să aibă la dispoziție terenul pentru a realiza obiectivele stabilite prin proiect. Sunt motivele temeinice care stau la baza justificării necesității creșterii perioadei contractului de arendă”, a transmis Chesnoiu.

”Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, prevede proiectul.

Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.

Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut în contract.

Conform proiectului adoptat de Parlament, în cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.

În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora, mai prevede actul normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional, însă pentru a intra în vigoare, Legea arendei trebuie să fie promulgată de Președintele României și să fie publicată în Monitorul Oficial.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Schimbare importantă în Codul Rutier. În ce situație șoferii nu vor mai fi obligați să meargă la Poliție în 24 de ore

Se pregătește o schimbare majoră în Codul Rutier. Potrivit unui proiect care a primit raport preliminar favorabil și urmează să...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img