Scandalul de la Cimitirul Strehareți din Slatina capătă proporții tot mai greu de imaginat. După descoperirea sacilor cu oseminte umane, ascunși în spatele unui zid fals, apar noi informații care ridică întrebări serioase nu doar despre modul în care a fost administrat cimitirul, ci și despre felul în care sunt tratate posibilele probe într-o anchetă de o asemenea gravitate. Un sicriu metalic, descoperit în spațiul respectiv, ar fi fost considerat bun de aruncat la gunoi, fără ca toate indiciile pe care le putea oferi să fie valorificate. La Slatina, realitatea pare să fi depășit orice scenariu de groază. Într-un loc în care oamenii și-au încredințat morții pentru odihna veșnică, au fost descoperite oseminte umane depozitate în saci, în spatele unui zid fals. Iar acum, în loc ca fiecare obiect descoperit să fie tratat cu maximă atenție, apar acuzații potrivit cărora un sicriu din metal ar fi fost îndepărtat ca un simplu deșeu. S-a ajuns oare ca, la Slatina, sicriele să fie împărțite în două categorii: cele din lemn, care pot constitui probe, și cele din metal, care ajung direct la gunoi? Întrebarea este una cât se poate de serioasă. Pentru că, într-o anchetă care vizează posibile nereguli privind manipularea și depozitarea rămășițelor umane, orice obiect poate avea relevanță. Un capac de sicriu, o inscripție, un element de identificare sau o urmă aparent lipsită de importanță ar putea contribui la stabilirea identității persoanelor decedate și la reconstituirea împrejurărilor în care osemintele au ajuns în acel spațiu.
Primarul Mario De Mezzo și echipa sa ar fi identificat numele persoanei decedate
Potrivit informațiilor prezentate în legătură cu această nouă descoperire, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, și echipa sa au continuat propriile verificări, reușind să identifice inclusiv numele persoanei decedate asociate sicriului metalic. Dacă aceste informații se confirmă, apare o întrebare inevitabilă: cum a fost posibil ca un obiect care putea contribui la identificarea unei persoane decedate să fie considerat lipsit de importanță? Cine a decis îndepărtarea sicriului? A fost acesta examinat înainte? Au fost fotografiate și inventariate toate elementele sale? Există un proces-verbal care să justifice măsura? Au fost conservate eventualele inscripții sau alte indicii?Sunt întrebări la care organele competente trebuie să ofere răspunsuri clare, documentate și fără echivoc. Nu este suficient ca un obiect să fie declarat nerelevant. Într-un caz de asemenea gravitate, opinia publică are dreptul să afle în baza căror verificări s-a ajuns la această concluzie.
Nimeni nu a văzut, nimeni nu a știut, nimeni nu răspunde?
Dincolo de descoperirile șocante, scandalul de la Strehareți ridică o altă problemă, poate la fel de gravă: responsabilitatea celor care au avut obligația de a verifica modul în care era administrat cimitirul. Timp de opt ani, sub vechea administrație locală, cine a controlat activitatea operatorului? Cine a verificat documentele privind înhumările și deshumările? Cine a urmărit respectarea obligațiilor contractuale și a normelor legale? Dacă unele oseminte au fost deshumate înainte de împlinirea termenelor prevăzute de lege, trebuie stabilit dacă au existat autorizațiile și avizele necesare, cine le-a solicitat și cine le-a emis. Este greu de acceptat ideea că, ani la rând, nimeni nu ar fi observat nimic, nimeni nu ar fi știut nimic și nimeni nu ar fi avut vreo responsabilitate. Nu se poate vorbi despre administrarea unui cimitir ca despre o simplă activitate comercială. Vorbim despre respectul datorat persoanelor decedate, despre drepturile familiilor și despre obligația autorităților de a se asigura că legea este respectată. Iar dacă au existat controale, slătinenii trebuie să afle ce au constatat acestea și ce măsuri au fost dispuse.
Oseminte în saci, ziduri false și sicrie aruncate. Până unde poate merge nepăsarea?
Imaginile și informațiile apărute în cazul Cimitirului Strehareți au provocat indignare și revoltă. Este greu de imaginat suferința familiilor care se întreabă acum dacă rămășițele celor dragi se mai află în locurile în care au fost înmormântați. În timp ce rudele așteaptă adevărul, fiecare nouă descoperire adâncește neîncrederea. Nu mai vorbim doar despre un scandal administrativ. Vorbim despre demnitatea umană, despre respectul față de cei plecați dintre noi și despre obligația instituțiilor statului de a clarifica fiecare împrejurare suspectă. Iar acuzațiile privind modul în care ar fi fost tratat sicriul metalic trebuie verificate cu aceeași seriozitate ca toate celelalte aspecte ale cazului. Este esențial să se stabilească dacă obiectul a fost într-adevăr eliminat fără verificările necesare sau dacă există acte și proceduri care justifică decizia. Până la clarificarea acestor aspecte, responsabilitățile nu pot fi stabilite doar pe baza aparențelor. Cine răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat la Strehareți? Slătinenii nu mai au nevoie de explicații superficiale, de declarații contradictorii sau de instituții care pasează responsabilitatea de la una la alta. Au nevoie de adevăr. Au nevoie să știe cine a dispus mutarea osemintelor, în ce condiții au fost făcute eventualele deshumări, cine a permis depozitarea rămășițelor umane în saci și de ce un asemenea spațiu a fost ascuns în spatele unui zid. Au nevoie să știe dacă autoritățile care trebuiau să controleze activitatea cimitirului și-au îndeplinit atribuțiile. Și, mai ales, au nevoie de garanția că ancheta va fi desfășurată riguros, că toate probele relevante vor fi conservate și că eventualele fapte ilegale vor fi sancționate. Pentru că un cimitir nu este un depozit de deșeuri, sicriele nu sunt simple obiecte de aruncat, iar osemintele oamenilor nu pot fi tratate ca niște resturi fără identitate. Ceea ce s-a descoperit la Strehareți nu trebuie să devină încă un scandal care se stinge odată cu trecerea timpului. Dacă există vinovați, aceștia trebuie identificați în urma anchetei și trași la răspundere, indiferent de funcțiile pe care le-au ocupat sau de protecția de care s-ar fi bucurat.
Într-un cimitir se îngroapă oamenii, nu adevărul! Iar dacă cineva a crezut că poate ascunde adevărul în saci, în spatele unor ziduri false sau sub ani întregi de tăcere administrativă, trebuie să înțeleagă un lucru: Adevărul nu putrezește, nu poate fi zidit pentru totdeauna și, mai ales, nu se aruncă la gunoi!
