CJ Olt a alocat fonduri pentru plata salariilor angajaților DGASPC Olt

Îți recomandăm

Consiliul Județean Olt a aprobat în ședință extraordinară, o rectificare a bugetului prin vor fi alocați banii pentru plata salariilor angajaților din sistemul de asistență socială.

Potrivit președintele CJ Olt, Marius Oprescu, în acest moment, nu există fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile celor de la DGASPC pentru luna decembrie. Iar în cazul în care Guvernul nu va veni cu o rectificare națională, Consiliul Județean va încerca să acopere, din nou, plata salariilor pentru angajați.

”La rectificarea de astăzi am prins bani, din economiile noastre, și am plătit parțial din salariile Direcției Generale de Protecția Copilului și Persoanelor Vârstnice. Deja am întârziat două zile, noi așteptam această rectificare a Guvernului și am crezut că se face mai devreme, și nu am vrut să așteptăm până săptămâna viitoare. Dar dacă este abia astăzi, se publică luni în Monitorul Oficial, noi puteam să facem ședința luni, până urmau plățile mai trecea o săptămână. Am vrut să facem această rectificare din economiile noastre, am prins o parte din bani astăzi, urmând ca ei în perioada următoare să-și ia salariile. Nu am prins brutul la salarii, adică și contribuțiile care trebuie plătite la stat, dar ei își vor lua banii săptămâna viitoare când vor veni de la Guvern”, a declarat Oprescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Prognoza meteo pe zile: vreme foarte caldă la începutul săptămânii, apoi răcire și ploi locale spre duminica Rusaliilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o perioadă cu vreme în general caldă pentru ultima săptămână a lunii mai,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img