Noi drumuri vor fi asfaltate în Olt. Pentru DJ 657 Recea-Spineni și DJ 679 Tufeni-Mihăești vor fi accesate fonduri europene. Și drumul de 3,7 kilometri ce leagă Vădastra de Brastavățu va fi asfaltat. Acest drum este în prezent din balast.
„În ceea ce privește drumul judeţean DJ 679, este al doilea drum pe care îl depunem pe Programul Operațional Regional, pe bugetul următor, adică bugetul 2021-2027. Am depus deja încă un drum pe acest program și a fost declarat eligibilitatea lui, am avut vizita pe teren. Cele două însumează 50 de milioane de euro, fonduri europene, bani pe care urmărim să-i atragem. Cel de-al doilea proiect este o bucată de drum între Brastavățu și Vădastra, care a rămas neasfaltat, pe care încercăm să o asfaltăm în perioada următoare, cerând acest lucru, locuitorii din zona respectivă, fiind un drum important pentru ei și de circulație”, a explicat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.
În şedinţa de luni, CJ Olt a repartizat peste 23 de milioane de lei pentru cheltuieli privind drumurile județene și comunale în acest an, cea mai mare parte revenind chiar forului judeţean. Au fost alocate fonduri și pentru varianta ocolitoare pe Barajul Slătioara.










