Clubul Seniorilor din cartierul Steaua, inaugurat chiar de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Îți recomandăm

Pe 1 octombrie, municipiul Slatina marchează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice prin inaugurarea unui nou Club al Seniorilor în cartierul Steaua, pe strada Ecaterina Teodoroiu, bl. 19D, sc. A, parter (bloc ANL).

Primarul municipiului, Mario De Mezzo, a declarat că deschiderea acestui club reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute pensionarilor din zonă, care au solicitat în repetate rânduri un spațiu dedicat activităților de socializare și recreere, similar celui existent pe strada Victoriei.

,,Una dintre cele mai puternice solicitări ale pensionarilor din cartierul Steaua a fost să le creăm un club al vârstnicilor în apropiere, la fel cum avem pe strada Victoriei. Am reamenajat acest spațiu și, în mai puțin de o lună, l-am transformat într-un loc primitor pentru seniori. Mă bucur că putem dărui acest club chiar de Ziua Internațională a Vârstnicilor”, a afirmat edilul Slatinei.

Noul club pune la dispoziția membrilor comunității vârstnice o serie de facilități, precum: spații pentru jocuri de șah și table, o sală de lectură și relaxare, activități creative și manuale, dar și un cadru prietenos pentru discuții și socializare.Inaugurarea acestui spațiu vine ca parte a strategiei Primăriei de a investi în proiecte care să răspundă direct nevoilor comunității. Prin deschiderea Clubului Seniorilor din Steaua, administrația locală transmite un semnal clar de respect și sprijin pentru persoanele în vârstă, oferindu-le un loc în care să se simtă parte activă și valoroasă a orașului.Acest proiect reprezintă, potrivit autorităților, încă o promisiune îndeplinită pentru „o Slatina strălucitoare”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Schimbări pe litoralul românesc. Diana Buzoianu anunță controale mai dure și nu numai: „Din toamnă începem plantarea perdelelor forestiere”

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, anunță intensificarea controalelor pe plajele de pe litoral și aplicarea strictă a legislației privind...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img