CM 2026. Spania a învins Franța și s-a calificat în finala turneului mondial

Îți recomandăm

Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formaţia Franţei cu scorul de 2-0 (1-0), marţi, pe Dallas Stadium, în prima semifinală a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.

Reprezentativa Spaniei s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale, după ce a învins Franţa. Golurile au fost marcate de Oyarzabal (22-penalti) şi Porro (58). Spania a mai ajuns în finală şi în 2010, când a câştigat titlul. Francezii au avut prima ocazie a meciului de la Dallas, în minutul 6, prin Rabiot, care a şutat pe lângă poartă.

Minutul 20 a adus un penalti pentru iberici, după ce Digne l-a faultat pe Yamal, în careu, iar Ivan Barton a dictat lovitură de pedeapsă. Oyarzabal a transformat  în minutul 22 şi Spania a trecut la conducere pe tabelă.

Echipa lui Deschamps l-a pierdut pe Saliba, accidentat, în minutul 30, în timp ce spaniolii au trecut pe lângă majorarea scorului în minutul 38, prin Fabian Ruiz. 

În partea secundă, portarul Unai Simon l-a blocat pe Barcola, în minutul 55, dar după trei minute Dani Olmo l-a servit perfect pe Pedro Porro şi acesta a marcat al doilea gol pentru iberici. Yamal a înscris şi el, în minutul 61, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, apoi Tchouameni şi Mbappe au ratat, în minutele 65 şi 67. Ferran Torres a răspuns prin ocazia lui din minutul 78, iar Unai Simon a intervenit la şutul lui Doue, trei minute mai târziu.

La ultimul fluier al arbitrului, Spania a sărbătorit calificarea în finala Cupei Mondiale 2026, după o prestație matură și eficientă împotriva uneia dintre marile favorite ale competiției. Spania va juca în finală cu învingătoarea partidei dintre Anglia şi Argentina de miercuri seară. Franţa va juca finala mică în compania învinsei din partida dintre Anglia şi Argentina.

Parcursul până în semifinale

Echipa lui Didier Deschamps a trecut cu uşurinţă de faza grupelor la Cupa Mondială FIFA 2026, cu trei victorii consecutive împotriva Senegalului, Irakului şi Norvegiei, înainte de a se impune la fel de uşor în faţa Suediei în şaisprezecimile de finală. Les Bleus au arătat apoi o altă faţetă a jocului lor, eliminând o echipă tenace precum Paraguay în optimile de finală, urmată de o altă prestaţie autoritară prin care au eliminat Marocul în sferturile de finală, scrie digi24.ro.

După ce a înregistrat un egal surprinzător, fără goluri, cu Capul Verde în meciul de debut din Grupa H, Spania şi-a regăsit treptat ritmul în America de Nord, calificându-se pe primul loc după ce a învins Arabia Saudită şi Uruguay, pentru ca apoi să treacă cu uşurinţă de Austria în şaisprezecimi de finală. Golurile marcate în ultimele minute au fost la ordinea zilei în optimile de finală şi în sferturile de finală, Mikel Merino intrând de pe banca de rezerve pentru a elimina mai întâi Portugalia şi apoi Belgia.

Date din palmares

A opta calificare în semifinale îi oferă Franţei, de două ori campioană mondială, şansa de a deveni a doua naţiune europeană, după Germania de Vest (1982, 1986, 1990), care să dispute trei finale consecutive ale Cupei Mondiale. Aceasta este abia a treia prezenţă a Spaniei în semifinale, La Roja ajungând în această fază în 1950 şi devenind campioană la Cupa Mondială din Africa de Sud 2010 – de atunci, echipa nu a mai reuşit să avanseze în etapele următoare, fiind eliminată în faza grupelor în 2014 şi în optimile de finală la fiecare dintre ultimele două ediţii.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Absolvenții de învățământ promoția 2026 sunt așteptați la AJOFM Olt

Absolvenţii de liceu promoţia 2025-2026, care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot prezenta la Agenția Județeană pentru...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img