În data de 5 noiembrie 2025, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt, solicitarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și Sectorul Poliției de Frontieră Orlea au desfășurat o acțiune de control care a vizat verificarea legalității modului în care se desfășoară activitățile de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.
Astfel, pe raza comunei Ianca au identificat o persoană fizică care desfășura activitatea de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, fără a deține acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.
”A fost aplicată sancțiune contravențională în cuantum de 10 000 lei, dispunându-se, totodată, interzicerea activității de „demontare/dezasamblare a mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor” și predarea tuturor deșeurilor existente pe amplasament, către operatori economici autorizați.
Astfel de acțiuni vor fi efectuate și în perioada următoare având drept scop combaterea faptelor ce aduc atingere mediului înconjurător, asigurând totodată respectarea legislației în vigoare”, au anunțat reprezentanții Gărzii de Mediu Olt










