Corăbienii, scutiți de penalizări pentru plata impozitele restante, până pe 25 noiembrie

Îți recomandăm

Consiliul Local Corabia a aprobat o hotărâre prin care persoanele fizicele și cele juridice sunt scutite de la plata majorărilor de întârziere, dacă își achită restanțele financiare până la data de 25 noiembrie. Această măsură este luată pentru a preveni acumularea de noi datorii la bugetul local, stimularea achitării obligaţiilor fiscale principale restante şi creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale:

Consiliul Local Corabia întrunit în ședință ordinară a hotărât scutirea de la plata majorărilor de întârziere, înregistrate în evidențele fiscale aferente tuturor creanțelor bugetare, datorate de către contribuabili persoane fizice și juridice. Prin această inlesnire administratia corăbiană vine în sprijinul contribuabililor pentru prevenirea acumulării de noi datorii la bugetul local, stimularea achitării obligaţiilor fiscale principale restante şi creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale. Cetățeanul sau societatea comercială care își achită integral datoriile vechi la bugetul local nu mai plătește penalitățile aferente acestor datorii. Această scutire este valabilă până în data de 25 Noiembrie 2024.” a transmis reprezentanții Primăriei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img