Crește numărul tinerilor vaccinați anti-HPV: peste 4.000 de beneficiari până în septembrie, după extinderea programului

De la începutul anului și până în luna septembrie, au fost vaccinați împotriva HPV peste 4.000 de tineri, însă numărul mediu de beneficiari pe lună a crescut până la 800, după ce promulgarea legii care a extins vaccinarea gratuită pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, a anunțat deputata PNL Raluca Turcan.
„De la începutul anului au beneficiat de vaccin peste 4000 de tineri, până în luna septembrie, însă, odată cu modificarea legislativă care a lărgit segmentul de vârstă cuprins în gratuitate, numărul mediu de beneficiari pe lună a crescut până la 800, ceea ce aduce un licăr de speranță”, a scris Raluca Turcan, sâmbătă pe Facebook.
Ea a avut o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu și cu medicii de familie care i-a demonstrat că „Legea privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV, pe care am semnat-o ca inițiator, are nevoie de un impuls în rândul societății care să-i certifice încă o dată efectele benefice”.
„Am promovat alături de colegi un act normativ care are potențialul de a contribui la reducerea unor cifre care astăzi dau fiori și care situează România între țările cu rate ridicate de mortalitate prin cancer de col uterin. Sunt convinsă de necesitatea legii și apreciez sincer instituțiile care s-au mobilizat pentru aplicarea ei. La Sibiu, bunăoară, funcționează un Centru de vaccinare deschis de luni până vineri. Se află în centrul orașului, este deschis între orele 8-14, iar cei interesați pot formula inclusiv întrebări pe WhatsApp, la numărul 0735 855 282”, a mai scris ea.
Turcan a subliniat că trebuie combătul curentul antivaccinisti prin mesaj simple, în contextul în care medicii de familie din Sibiu i-au confirmat reticența pacienților la orice formă de vaccin.
„Este din ce în ce mai clar, însă, că mai este o luptă de purtat — aceea a recâștigării încrederii. Curentul antivaccinist trebuie combătut prin mesaje simple, coerente și credibile și, de aceea, îi îndemn să vorbească despre HPV și despre vaccinare pe toți cei în care românii au încredere! Ca un act de responsabilitate publică, nu unul politic! Medicii de familie sibieni mi-au confirmat reticența pacienților lor față de orice formă de vaccin, iar sarcina autorităților devine, astfel, limpede: informarea corectă, rapidă și eficientă. Protejarea copiilor și tinerilor din România de riscul unor tipuri de cancer care se pot preveni prin vaccin!”, a concluzionat deputata PNL.
sursa digi 24
