O nouă crimă zguduie județul Olt. De data aceasta, nefericitul eveniment a avut loc la Slatina, în cartierul Sărăcești, unde un bărbat în vârstă de 42 a fost ucis în bătaie.
Duminică, victima a fost găsită într-o stare foarte gravă, pe un câmp din apropiera locuinței sale. Aceasta a fost transportată la spitalul din municipiu, unde, a decedat la scurt timp.
Autorul rămâne încă necunoscut, potrivit anchetatorilor.
„Vă pot confirma că există cazul în lucru, dar nu putem să oferim detalii, pentru că lucrăm. Momentan este crimă cu autor necunoscut, dar vreau să ne lăsați să lucrăm. Este un caz delicat. Victima avea 42 de ani și este din Slatina”, au precizat procurorii olteni.
Pe surse am aflat că bărbatul ucis era cunoscut ca fiind un om violent care își amenință și chiar își bătea vecinii. Se ocupa cu creșterea animalelor și avea doi copii, o fată și un băiat.









