Cum va fi vremea de Paşte. Prognoza emisă de ANM anunţă ploi în toată ţara


Meteorologii au actualizat estimările pentru intervalul 24 martie – 21 aprilie. Elena Mateescu anticipează o vreme frumoasă pe final de aprilie.
Vremea săptămâna 24 – 31 martie
Temperatura medie a aerului va avea valori cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, cu precădere în estul, sud-estul și centrul teritoriului. Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
Vremea săptămâna 31 martie – 7 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, excepție făcând vestul teritoriului, unde vor fi în jurul celor normale. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi excedentar.
Vremea săptămâna 7 – 14 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toată țara.
Vremea săptămâna 14 – 21 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.
Mateescu (ANM): Din datele pe care le avem, vremea de Paște este călduroasă
Fenomene de instabilitate meteo, dar și temperaturi ce vor ajunge la 25 de grade Celsius se vor înregistra în zone din vest, nord-vest și centru, în zilele următoare, iar pentru perioada Paștelui, deși este devreme să vorbim, se pare că vom avea valori termice mai ridicate decât în mod normal, a declarat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.