Cumpănașu face declarații senzaționale

Îți recomandăm

Gheorghe Dincă a fost adus, în această dimineață, la Tribunalul Olt, unde a avut loc primul termen în procesul din Dosarul Caracal. În jurul orei 10.00 a început procesul, unde Dincă a fost față în față cu cele două familii cărora anchetatorii susțin că le-a răpit și ucis fetele.

În fața oamenilor legii, Gheorghe Dincă a susținut că declarațiile prin care și-a recunoscut vinovăția în cazul celei două minore au fost obținute prin constrângere.

În urma acestor afirmații, Alexandru Cumpănașu a făcut următoarea declarație pe pagina sa de socializare:

„Am avut dreptate! Adevărul iese la iveală. Dinca NU a omorat-o pe Alexandra. În sala de judecata DINCA a declarat: „Am fost amenințat cu moartea pentru a declara ca le-am omorat”, „Polițistul Ciobanu m-a amenințat „, ” Drumurile făcute de la Craiova la Caracal au fost făcute pe banii mei. Polițiștii au mâncat și s-au deplasat pe banii mei. Cer restituirea acestor cheltuieli”. Mai mult este de prisos sa comentez. Am câștigat o batalie în lupta cu Sistemul. Dar Dincă este același monstru ordinar care a tăcut și nu a spus unde este Alexandra 10 luni de zile și nici acum. Vă iubim dragi romani pt ca ne-ati fost si ne sunteți alaturi!” a declarat unchiul Alexandrei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Diana Buzoianu pregătește schimbări majore în Legea vânătorii

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță modificări importante la Legea vânătorii, despre care spune că este depășită și favorizează menținerea acelorași...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img