De luni, 17 octombrie, încep să se depună cererile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire

Îți recomandăm

Direcțiile de Asistență Socială (DAS) anunță că începând de luni, 17.10.2022, se va desfășura activitatea de acordare a ajutorului de încălzire/ suplimentului pentru energie conform Legii nr. 226/2021 a consumatorului vulnerabil.

Astfel, venitul maxim până la care se poate beneficia de subvenție/supliment este până la 1386 lei/membru de familie, respectiv 2053 lei pentru persoana singură.

Lista documentelor ce trebuie prezentate în susținerea cererii pentru ajutorul de încălzire/suplimentul pentru energie este următoarea:

  1. Actele de identitate aflate în termen de valabilitate ale membrilor familiei cu domiciliul/reședința la adresa pentru care se solicita ajutorul (carte/buletin de identitate, pașaport, carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii sub 14 ani, permis de ședere temporară sau permanentă sau document de identitate pentru cetățenii străini sau apatrizi) – original și copie;
  2. Documente din care să rezulte situația juridică a minorului față de reprezentantul sau legal – hotărârea judecatorească de încredințare în vederea adopției, de încuviințare a adopției, de instituire a măsurii de plasament, de încredințare spre creștere si educare etc. – original și copie;
  3. Certificat de căsătorie/ certificat de deces/ Hotărâre judecatorească definitivă și irevocabilă de divorț – original și copie;
  4. Dovada privind totalitatea veniturilor nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii: adeverința privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masa sau cu mențiunea că nu se beneficiază de bonuri de masa), cupoane de pensii, cupon asigurări de șomaj, cupoane de indemnizații pentru creșterea copilului până la 2 sau 3 ani, cupoane de indemnizații cu caracter permanent, orice alt act doveditor referitor la veniturile realizate; acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende, părți sociale, hotărârea judecatorească privind stabilirea obligației legale de întreținere, etc.
  5. Acte din care să rezulte calitatea titularului față de imobilul pentru care se solicită ajutorul: proprietar (copie dupa actul de proprietate, donație, certificat de mostenitor dacă s-a dezbatut succesiunea, etc), chiriaș (copie contract de închiriere), împuternicit (împuternicire notarială de la proprietar/chiriaș), dovada calității de reprezentant legal, contractul de înstrăinare cu clauza de întreținere – original și copie;
  6. Adeverința de la asociația de proprietari/locatari din care să rezulte numele și numărul de persoane care locuiesc la adresa respectivă și sunt luați în calcul la stabilirea cheltuielilor pentru întreținerea locuinței;
  7. Certificatul de înmatriculare / cartea de identitate a autoturismului / autoutilitarei/ autocamionului/ motocicletei deținut/e în proprietate, închiriere, concesiune, comodat etc – original și copie;
  8. Cea mai recenta factura de gaze/energie electrica- COPIE
  9. Alte acte, după caz, în susținerea cererii.
  10. Cererea/declarația pe propria răspundere se completează operativ, de către personalul cu atribuții, în sistemul informatic al instituției, după verificarea veridicității și corectitudinii datelor din actele prezentate.
  11. Nu este necesar ca solicitanții să completeze singuri formularele de cerere/declarație pe propria răspundere, acestea pot fi completate și transmise doar în cazul în care cererea și documentele doveditoare sunt transmise electronic pe email-urile instituției.
  12. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se stabilește în funcție de data depunerii cererii, repectiv:
Data depunerePerioada acordare
17.10.2022- 20.11.20225 luni
21.11.2022– 20.12.2022 4 luni
21.12.2022– 20.01.20233 luni
21.01.2023– 20.02.20232 luni
21.02.2023- 20.03.2023      1 lună
  1. Consumatorii vulnerabili al caror venit net mediu lunar pe membru de familie este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, respectiv 2053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:

-10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

-30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

-20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

Suplimentul se poate solicita împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței în baza aceleiași cereri, sau separat făcând obiectul unei alte cereri. Cuantumul suplimentului pentru energie se stabilește cumulat pentru toate sursele de energie utilizată.

  1. În vederea respectării condițiilor de acordare a dreptului la ajutor pentru încălzire și supliment, funcționarii publici din cadrul Direcției de Asistență Socială vor efectua verificări cu privire la bunurile deținute, veniturile realizate și orice alte detalii privind situația financiară.

VALOARE AJUTOR PENTRU ÎNCĂLZIRE

VENIT MEDIU NETPROCENT SUMACOMPENSATACUANTUM  AJUTOR GAZECUANTUM AJUTORENERGIEELECTRICĂCUANTUM PENTRU  COMBUSTIBIL SOLID
până la 200 lei100%250 lei/lună500 lei/lună320 lei/lună
între 200,10 lei și 320 lei90%      225 lei/lună                450 lei/lună288 lei/lună
între 320,10 lei și 440 lei80%200 lei/lună400 lei/lună256 lei/lună
între 440,10 lei și 560 lei70%175 lei/lună350 lei/lună224 lei/lună
între 560,10 lei și 680 lei60%150 lei/lună300 lei/lună192 lei/lună
între 680,10 lei și 920 lei50%125 lei/lună250 lei/lună160 lei/lună
între 920,10 lei și 1040 lei40%100 lei/lună200 lei/lună128 lei/lună
între 1040,10 lei și 1160 lei          30%75 lei/lună150 lei/lună96 lei/lună
între 1160,10 lei și 1280 lei          20%50 lei/lună100 lei/lună64 lei/lună
între 1280,10 lei și 1386 lei          10%25 lei/lună50 lei/lună32 lei/lună
între 1280,10 lei și 2053 leidoar in cazul persoaneisingure          10%25 lei/lună50 lei/lună32 lei/lună

LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru incalzirea locuintei

I Bunuri imobile                                                   

  • Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
  • Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală                                               

II Bunuri mobile*)                                                             

1.Autoturism/Autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile               

  1. Mai mult de un autoturism/ motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
  2. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
  3. Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”                                        
  1. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
  2. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
  3. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric

      III. Depozite bancare

Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei                         

IV Terenuri/animale şi/sau păsări

Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie                                        

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Tânără din comuna Icoana dată dispărută

Poliţiştii din Olt o caută pe TEODORESCU SIMONA ANDREEA, în vârstă de 16 ani, care a plecat voluntar de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img