Deputații Iancu, Grecu și Chesnoiu prezenți la Romula Fest

Îți recomandăm

Week-end-ul care a trecut avut loc cea de a patra ediție a Romula Fest, care a început în municipiul Slatina și a continuat în satul Reșca al comunei Dobrosloveni. La eveniment au fost și deputații de Olt, Marius Iancu, Cătălin Grecu și Adrian Chesnoiu, deputat PSD de Olt, care au fost încântați de eveniment. Festivalul i-au dus pe toți cei prezenți prin decor și artiști într-o călătorie în timp, în vremea Daciei Malvensis”.

„Este o reîntoarcere în timp, o pagină din istoria acestor locuri pe care avem ocazia să o descoperim și să o retrăim și îi felicit pe organizatori și pe toți cei care, cu multă bucurie dau viață gladiatorilor, soldaților, zeițelor, familiilor de daci și romani.
Aici, pe meleaguri oltenești, la Reșca, a fost, în urmă cu 2000 de ani, cetatea antică Romula Malva, capitala Daciei Malvensis!”, a punctat Marius Iancu.

La rândul său deputatul Cătălin Grecu a fost și el încântat de eveniment și a declarat că aceste zile Dobrosloveni a devenit capitala Daciei Malvensis, o pagină de istorie pentru noi toți.

„Reșca (Romula Malva sau Roma Mică), comuna Dobrosloveni din județul Olt este de trei zile, spațiu pentru rememorarea istoriei antice cu ocazia Romula Fest. Ajuns la a patra ediție, festivalul ne crează decorul pentru pentru o călătorie înapoi în timp, în vremea Daciei Malvensis. Am profitat de ocazia pe care organizatorii ne-au oferit-o pentru a-mi reaminti unele lecții din istoria veche a românilor. M-am bucurat să revăd prieteni dragi admirând împreună demonstrații cu luptele epice dintre daci și romani, am rememorat tradiții străvechi, am urmărit ritualuri specifice nunților dacice și am asistat la un foc dacic, un spectacol impresionant de lumină si foc. Cred că sunt binevenite momentele în care putem recrea simbolic pagini importante din istoria noastră, rămânând sufletește și cultural ancorați în faptele înaintașilor noștri! Să ne cinstim trecutul și istoria pentru că avem cu ce ne mândri!”, a declarat Adrian Chesnoiu, parlamentarul social democrat oltean.

Actori, profesori, directori de instituții, dar și locuitori ai comunei Dobrosloveni au participat la reconstituirea istoriei și a tradițiilor străvechi. Au încercat să imite cât mai bine dacii și romanii, luptele dintre ei, dar și modul în care se adăposteau în corturi. Și copiii au intrat în pielea personajelor din istorie.
Iar arcașii au refăcut scenele de lupte de gladiatori.
Și, pentru ca istoria să pară cât mai vie, au fost prezentate obiceiurile străvechi și meșteșugurile de acum 2.000 de ani.

Evenimentul a fost posibil cu sprijinul Consiliului Județean Olt, Muzeul Județean Olt și Primăria Dobrosloveni.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

CUTREMUR LA IPJ OLT: Ofițer de la „Economic”, reținut de DNA după un flagrant de 3.000 de euro. Subcomisarul promitea intervenții la magistrați

Un ofițer de rang înalt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost reținut de procurorii anticorupție în...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img