Deputatul PSD Florin Barbu, vești bune pentru autoritățile locale și județene

Îți recomandăm

În ultima sa declarație publică făcută pe pagina sa de socializare, deputatul de Olt, Florin Barbu a anunțat o veste bună pentru autoritățile locale și județene, dar și pentru constructorii din România. Astfel, în comisiile reunite pentru Buget, Industrii și Administrație, parlamentarii PSD au votat câteva amendamente la OUG nr. 15/2021:

”În condițiile în care, în ultimul an, prețul materialelor de construcții a crescut cu 60%, iar în Uniunea Europeană, prețurile la lemn și materiale feroase au crescut cu 50%, era nevoie să venim cu măsuri concrete.

Ordonanța emisă de Guvern nu oferea soluții pentru multe contracte afectate de creșterea prețurilor la materiale de construcții.

Ajustarea se aplică contractelor de lucrări și de achiziție aflate în derulare, iar actualizarea prețurilor aferente materialelor se face prin aplicarea unui coeficient de ajustare care să țină seama de orice creștere sau diminuare a costului materialelor pe baza căruia s-a fundamentat prețul.

Ajustarea se realizează la fiecare solicitare de plată pe întreaga perioadă de derulare a contractului, exclusiv pentru prețul materialelor și pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a ordonanței, până la finalizarea și recepționat lucrărilor.

Sumele necesare vor fi suportate de la bugetul de stat.

Pentru contractele aflate în derulare, termenul pentru depunerea de către contractanti a adresei de ajustare, este de 30 de zile.Proiectul legislativ, cu toate amendamentele PSD aprobate, va merge la vot, în Parlament.

În acest fel, deblocam proiecte importante de infrastructură, sprijinim, așa cum am mai făcut, sectorul construcțiilor din România și ajutăm primarii să realizeze investițiile prin care dezvolta comunitățile locale.” a declarat social-democratul.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

După 26 de ani, echipa României are medalie la Campionatul Mondial de tenis de masă. „Tricolorele” s-au calificat în semifinale

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat, vineri, în semifinalele Campionatului Mondial Londra 2026. Lotul naţional...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img