Doi bărbați din Piatra Olt s-au bătut într-un bar. Unul a ajuns la spital, altul după gratii

Îți recomandăm

După ce au băut într-un local din Piatra Olt doi bărbați și-au împărțit pumni. Doar polițiștii i-au putut despărții. De altfel atunci a fost solicitată și intervenția medicilor.

” La data de 7 august a.c., polițiștii Poliției Orașului Piatra-Olt, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un bărbat bănuit de lovire sau alte violențe.În fapt, la data de 5 august a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un local public din orașul Piatra-Olt, ar avea loc un conflict între două persoane”, au anun’at oamenii legii

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Piatra-Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Piatra-Olt, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului, bărbatul de 49 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 7 august a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului de 66 de ani, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în ziua de 8 august a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Încep lucrările de curățire și intervenție la rețeaua de canalizare în Staul Nou din comuna Grădinari

Primarul comunei Grădinari, Bogdan Ioana, face un apel către cetățeni să utilizeze rețeaua de canalizare în mod responsabil și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img